A trecut aproape un semestru de când ne-am cazat în cămine și am avut timp să ne obișnuim, fie la viața de cămin (dacă e primul an), fie la noii colegi de cameră. După ce te împaci cu ideea că îți vei petrece timpul cu alți oameni, mai mult sau mai puțin cunoscuți, ajungi să îți faci noi prieteni sau cel puțin persoane pe care le tolerezi. Există certurile despre geamul care să fie deschis sau nu, despre becul care să fie aprins sau nu, despre cine ocupă prea mult loc în frigider, dar la finalul zilei se formează o familie. Dar oare cum trăiau studenții clujeni în anii ’90? Cum era viața la cămin pe acele vremuri? Pe scurt, mizerabil.
Pe lângă faptul că economia României o ducea în general mai rău, trecând prin durerile tranziției de la economie dirijată de stat în comunism spre capitalism de piață, era și o inflație imensă. La Cluj-Napoca, un episod faimos era schema piramidală Caritas. Prin ea, români din toată țara, fără o educație financiară necesară capitalismului, au fost păcăliți să „investească” în această schemă de întrajutorare, prin care vor face profituri de 8 ori mai mari ca investiția. Veneau la Cluj cu credința că în curând aveau să scape de poverile sărăciei pe care au moștenit-o din timpul regimului; de exemplu trenul cu care tot veneau craiovenii, era supranumit „Trenul Speranței”. Cam o jumătate din gospodăriile din România au investit aproape o treime din toată masa monetară a României. Aproape toți și-au pierdut banii. Cum am zis, în mare, economia nu o ducea bine.
Studentul, evident, nu avea cum să dea pe afară de bani în acest context. La Cluj, majoritatea primeau măcar un fel de bursă. Totuși, inflația reduce valoarea banului, iar bursele rămân la același nivel, deci în practică studenții primesc din ce în ce mai puțin. A ajuns așa de grav, încât cu bursa nu puteai să îți acoperi cheltuielile de cazare și masă. Astfel, mulți trăiau din ajutorul de la părinți (având în vedere situația generală a României, abia reușeau și ei). Part-time-uri, în Clujul încă nedezvoltat al anilor ‘90, nu prea găseai pentru studenți, deci nici nu aveai cum să îți faci propriul ban. Puțin peste 50% dintre ei nu puteau pune deoparte bani pentru zile negre. Așadar studenții trăiau din destul de puțin.
La acea vreme, costul unei chirii în garsonieră era 100-150 de dolari pe lună (pentru că valoarea leului era așa schimbătoare din cauza inflației, adevărata valoare era măsurată în dolari). Pentru comparație, salariul mediu al părinților era de 100-200 dolari. Oricât ar fi vrut mama și tata să te susțină ca student, nu puteau să-și dea tot salariul modest pentru tine. Și mai grea era situația dacă erai și cu frați la facultate. În acest context, nu prea puteai alege altceva decât căminul.
Căminele erau ok, în cel mai bun caz. Deseori, într-o cameră erau cazați mai mulți studenți decât era ideal.De exemplu, studentele de la Litere de la UBB din Căminul VI, Hașdeu, erau cazate câte 5-6 într-o cameră în care încăpeau mai degrabă 4. Studenții de la Electrotehnică din UTCN care erau cazați în Căminul III erau și ei câte 6 în camere relativ mici, cu două paturi supraetajate. Trăitul într-o cameră de cămin era pentru mulți o experiență nouă, mult diferită de cea de la mama, iar tranziția avea oricum să fie o provocare. Totuși, mai devreme sau mai târziu, fie te obișnuiești din nevoie, fie te adaptezi cu entuziasm. Te învățai cu dormitul în orice condiții de lumină și gălăgie, frig și foame, luat sau dat împrumut de lucruri, curățat după tine și/sau după alții, făcut liniște pentru somnul sau învățatul colegilor sau gătitul pentru tine și toți colegii de cameră.
Alimentația zilnică consista din veșnicele și sfintele pachete de acasă, care erau împărțite între colegii de cameră, prin rotație, care-când le primeau de la părinți. Deseori, pentru cumpărat ceva bere, se făcea chetă. Cum am mai zis, dacă se gătea, se gătea împreună, pentru mai mulți. În unele cazuri, cartelele pentru masă erau împărțite la doi (și așa abia acopereau costurile unuia); azi mănânc eu, mâine tu sau o masă eu, o masă tu.
Nici prin oraș nu era cine știe ce mâncare. La Music Pub, pe Horea, se servea pâine cu untură și ceapă sau boia (posibil singurul item din meniu). Pe strada Potaissa, localul Ema oferea cartofi prăjiți cu ochiuri. Gen, doar atât servea ca mâncare.
Dar înapoi la cămine. Este un articol din octombrie 1995, care descrie niște situații mai speciale din mai multe cămine. În Complexul Hașdeu, în căminele de la UMF, mai exact în B-uri (pentru familiști) și căminul 9 (pentru fete), nu mai era apă caldă, din cauză că s-a spart cazanul ce o asigură. Lor li se spunea, că aceasta va reveni abia în ianuarie. Dușul rece e una, dar duș rece timp de 3 luni e alta. În acele săptămâni avea loc cea mai mare grevă studențească din România, inclus la Cluj, iar zvonul-glumă era că studenților li se aplica pedeapsa cu dușul rece.
Altă situație descrisă de articol este din campusul Observator al UTCN: camerele 24 și 426 din Căminul III nu au uși și geamuri. Nu aveau uși și geamuri la camere. Mai spun o dată: unele camere nu aveau uși și geamuri. Administratorul a explicat situația astfel: câțiva căminiști, studenți ingenioși și inventivi la UTCN, își făcuseră copii după chei înainte de decazare, iar în următorul an, în noile camere unde erau cazați s-au aprovizionat cu ușile din vechea cameră (să-și facă pat ca lumea, că aparent n-aveau bun nici din aceasta la ei în noua cameră), iar geamurile posibil sparte de la ei din actuala cameră le-au înlocuit cu cele din fosta cameră. Legat de paturi, mai este menționat și un cimitir de paturi distruse în fața Căminului II. Sincer, nu știu ce implicații are un cimitir de paturi distruse, o las la imaginația cititorului.
În rest, căminele ar părea bine întreținute: zugrăvite, igienizate, instalații sanitare reparate (deși nu destule), săli de lectură amenajate, cum de altfel se face și acum, înainte de cazări. O noutate în cămine la acea vreme era televizorului cu cablu. A existat și o inițiativă proprie a studenților de reamenajare a unei săli de lectură în sală de fitness. Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât în anii ’90 sala de lectură avea două posibile scopuri: învățarea și petrecerea. Petreceri de la care nu prea erai dat afară, ca să poată veni organizatorii acesteia și la petrecerile de la tine din cămin.
Situația socială a studenților, inclusiv condițiile din cămine și bursele, a ajuns să fie o problemă așa de mare încât a fost una dintre multele cauze ale multor greve studențești din anii ‘90. În timpul celei mai mari astfel de greve, în 1995, aceste probleme ale studenților erau recunoscute de universități ca unele dintre cele mai importante din învățământul superior. Ele identificau ca soluții aportul administrațiilor locale (pentru construire de cămine), bugetul de stat crescut pentru educație (pentru burse și construire și amenajare), dar și reforma sistemului (pentru a avea o schimbare profundă și durabilă).
În orice caz, indiferent de situația din cămine, de burse, de economie, de orice, în tine, ca student din anii ’90, trăiau doi lupi când venea vorba de învățatul, dormitul, mâncatul, trăitul tinereții alături de colegii de cameră. Unul era reprezentat de Alexandru Vakulovski, student de origine basarabeană, care a trăit în „legendarul cămin XVI din complexul Hașdeu”. Le descrie ca fiind „Niște cămine mizerabile pe atunci, care păreau că au adunat tot gunoiul și răutatea din lume”. Celălalt era portretizat de Cristiana Sabău, studentă la Litere UBB, cazată în Căminul VI, tot Hașdeu, care mărturisește că „Dacă aş avea din nou 20 de ani şi m-ar pune cineva să aleg între un apartament luxos în care să stau sau un cămin studenţesc mizerabil, l-aş alege pe ultimul”. Dar ambii lupi erau de acord: căminele erau „mizerabile”.
Surse:
- Cătălin Suciu, „SPECIAL Din Grecia, cu dragoste pentru Cluj: “La voi am crescut, am învățat și-am iubit”. Povestea lui Kostas, un stomatolog grec care vizitează Cluj-Napoca de peste 30 de ani”;
- Mihai Goțiu, FRAIERILOR!, Ed. Tact, Cluj-Napoca, 2015, pp. 104-106;
- Dan Roșca, „Studenți, unde stăm?”, în Adevărul de Cluj, Anul VII, nr. 1493, 1995, p. 13;
- „Revendicările studenților de la U.M.F.”, în Adevărul de Cluj, Anul VII, nr. 1504, 1995, p. 16;
- Diana Căienaru, „Student în cămin…”, în Adevărul de Cluj, Anul VII, nr. 1508, p. 16;
- Biroul de presă al Universității ”Babeș-Bolyai”, din „Relansarea reformei universitare”, în Adevărul de Cluj, Anul VII, nr. 1505, 1995, p. 4;
- Prof. dr. Emil Constantinescu, Declarația Consiliului Național al Rectorilor din România, din „Universitățile românești se confruntă cu o criză de sistem”, în Adevărul de Cluj, Anul VII, nr. 1508, 1995, p. 1, 16;
- Cristiana Sabău, „Cei mai frumoși ani”;
- Cosmin Dragomir, Alexandru Vakulovski – Pâine cu untură și ceapă la Music Pub (anii ’90 antologie de amintiri gastronomice);
