Nu de puține ori ni se întâmplă să stăm liniștiți și brusc să ne amintim de un moment în care totul a mers atât de cringe, încât acum am vrea să dăm timpul înapoi doar ca să nu mai simțim asta.
Am discutat cu câțiva studenți care au vrut să meargă în adâncul sufletului lor și să ne scoată de acolo câteva experiențe de acest fel. Pentru că nimănui nu-i face plăcere să fie cunoscut doar după aceste mărturii, am convenit cu subiecții să afișăm doar prenumele lor.
Let’s dig deeper and find some of their stories!
„Primul meu crush a fost un tip pe care îl știam de pe Wattpad. La un moment dat am ajuns să vorbim zilnic și m-am atașat puțin de el, numai că s-a pierdut legătura în timp. După vreo 3 ani m-am gândit: ce ar fi să văd ce mai face?
I-am rescris și am specificat cu subiect și predicat că vreau să reluăm legătura. El mi-a răspuns cam sec și greoi. De ciudă, i-am dat block pe Messenger. Totuși, după câteva zile mi-a apărut pe Insta și când am intrat pe profilul lui am văzut că era deja într-o relație… de aia era așa sec. A rămas la block.”
Alina
„Semestrul trecut a trebuit să mă duc la tablă să arăt ceva pe o hartă și cum eram foarte obosită, nu mă uitam pe unde mergeam, așa că atunci când am ajuns în dreptul tablei, m-am împiedicat de prelungitorul care era conectat la videoproiector și l-am scos din priză cu jumătate de priză cu tot. Și uite așa am ajuns următoarele 10 minute să îi dau de lucru profesorului să se reconecteze și să pună priza la loc.”
Deni
„Eram a zecea și aveam oră liberă. Mersesem cu o prietenă super bună până la chioșcul din curtea liceului ca să ne luăm ceva și urma să mergem până în spate la biblioteca școlii ca să își ia ea ceva carte de care avea nevoie. Și cum mergeam noi spre bibliotecă, vorbeam de nu știu ce băiat de care îmi plăcea mie la vremea aia, dar gen vorbeam tare. Nu ne gândeam că e cineva în curte la momentul ăla pentru că erau ore. Urcam scările de la bibliotecă și ghici cine era acolo în spate cu prietenul lui la fumat? Fix tipul respectiv. Am făcut și contact vizual cu el și ne-am și salutat, perfect conștientă că dacă n-a auzit toată conversația, măcar fragmente din ea. După ce am terminat la bibliotecă am zbughit-o în jos pe scări. Îmi venea să intru în pământ. Și tipul respectiv avea și genul ăla de privire de se uita până la tine în suflet. După asta am fost besties o perioadă.”
Rebeca
„Eram la majoratul verișoarei mele și stăteam în separeu, unde mânca toată familia mea. A venit o colegă de-a verișoarei mele să salute și ne-a făcut cunoștință. Eu eram în fața întregii familii, ea s-a prezentat cu numele ei și eu i-am răspuns: „M-M-M-Mihai”. Efectiv m-am uitat în dreapta și toată familia râdea. Am rămas acolo un fel de rușinea familiei.”
Mihai
Și totuși… ce-i cu sentimentul ăsta?
Am rugat-o pe Denisa-Maria Petriș, psihoterapeut de profesie, să ne lămurească puțin în legătură cu sentimentul de rușine sau „îmi vine să intru în pământ.”
Here’s the explanation: „Rușinea, ca toate celelalte emoții, este în esență, o experiență bună și informativă, care ne poate ghida comportamentul în așa fel încât să ne adaptăm variilor contexte de viață. Din păcate însă, mulți dintre noi am trăit sistematic experiențe care ne-au indus rușine atunci cand nu trebuia, experiențe în care rușinea a venit ca o pedeapsă și, în consecință, ca ceva ce trebuie evitat.
E inevitabil să facem greșeli și e superb că acest „neajuns” ne adună pe toți sub aceeași umbrelă: cea a umanității. E rezonabil să ne așteptăm ca uneori să nu reușim să fim prietenul ideal, partenerul ideal, studentul ideal, iar când se întâmplă asta, e important să facem niște spațiu pentru gândul că poate cineva out there crede lucruri nasoale despre noi și pentru emoțiile care vin cu asta. We’re all assholes câteodată și asta pe de o parte ne distanțează de unii oameni, iar pe cealaltă ne apropie de ce înseamnă experiența universală și unificatoare de a fi om.”
Concluzii?
You’re not alone! Chiar dacă ne rușinăm de amintirea acestor momente, un lucru e clar: oricine are o poveste mai mult sau mai puțin cringe undeva în adâncul sufletului. Cu toții știm că a trebuit să trecem prin asta pentru ca să ne dezvoltăm și să ajungem unde suntem acum. Toate povestioarele ce vin de la studenții cu care am vorbit îi fac să pară autentici, unici în felul lor și aware de ce s-a întâmplat la momentul respectiv.
You got this, peeps!
Articol redactat de Georgiana Negoiaș
