Statutul Studentului, între mit și paradigmă

Ți s-a întâmplat vreodata să ai o anumită nemulțumire, să fii iritat sau chiar frustrat din cauza unei iregularități din mediul academic și să nu știi cum să o exprimi și să o contracarezi totodată? Dacă da, atunci fă-ți vocea auzită! Ai în spate ”STATUTUL STUDENTULUI” de care cam toată lumea a auzit, dar nu foarte mulți știu exact ce presupune. Ba chiar are valoare juridică încă din martie 2012.

Statutul Studentului, prima iniţiativă legislativă care aparţine 100% studenţilor, adoptat de Ministerul Educaţiei la propunerea ANOSR, garantează studenţilor o serie de drepturi de care aceştia pot beneficia, dar, bineînțeles, se stipulează și o serie de obligații. Mai pe scurt, este un fel de „Constituție”.

Reprezentare, drepturi, practică etică, transparență, implicare, flexibilitate și cursuri interactive. Cam asta vrea să implementeze Statutul Studentului. Numai că acesta este adaptat de fiecare universitate în parte. Dar care sunt principalele drepturi pe care le subliniază documentul? Știați că avem dreptul de a beneficia de suport de curs gratuit, în format fizic sau electronic și acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit, în bibliotecile universitare sau pe site-ul facultății? Știați că avem dreptul de a beneficia la începutul primului an de studiu de un „Ghid al studentului”, care să conțină toate informațiile necesare? Dar de dreptul de a refuza să participăm la procesul educațional mai mult de 8 ore pe zi? Dar de dreptul de a fi informat, în primele două săptămâni de la începerea semestrului, cu privire la programa analitică, structura și obiectivele cursului, precum și cu privire la modalitățile de evaluare și examinare? Orice modificare ulterioară a modalităților de evaluare și examinare, poate fi făcută doar cu ACORDUL STUDENȚILOR![1]

Și cum fiecare student este marcat de o „palpitantă” perioada semestrială, supranumită și SESIUNE, acesta ar trebui să își știe totodată și drepturile pe care le are, corect? Musai profesorii sunt de asemenea obligați să publice și să respecte baremul de notare. Știai faptul că dacă tu consideri că ai fost nedreptățit, ai dreptul la contestație? Mai mult, profesorul care  ți-a evaluat inițial lucrarea nu poate face parte din comisia de contestație! Astfel, devine mult mai greu ca subiectivitatea evaluatorului să afecteze nota finală![2] Sună promițător sau nu? Dar cum nu ți-a fost atrasă atenția, nu vei fi nici tentat să accesezi motorul de căutare „Statutul Studentului pdf” pe Google…

Având un statut propriu al tău, îți propunem să îți faci vocea auzită și să îndrăznești să fii informat, să lupți pentru ceea ce crezi că îți este neîndreptățit!

Articol redactat de Mădălina Benchea

[1] Vezi pentru acest subiect, ANOSR, „Codul drepturilor și obligațiilor studenților”, 2012, paginile 3-4

[2] ANOSR,  „Drepturile studenţilor în sesiune!”, 2013, (http://www.anosr.ro/drepturile-studentilor-in-sesiune/)

Comentarii

comments