Nu mi-au plăcut extemporalele, dar am fost la pro-teste

Stăteam zilele trecute şi făceam o retrospectivă a tot ceea ce a însemnat anul 2017, dar fără să-mi etalez momentele emoţionante (sau serioase) pe Facebook, doar ca să atrag atenţia. Şi că veni vorba de atrasul atenţiei, am stat şi am subliniat evenimentele care au marcat cel mai mult începutul de an şi au continuat într-o manieră mult mai liniştită, precum reflxul unui tsunami. Şi da, probabil şi tu în timp ce citeai, te-ai gândit tot la PROTESTE.

După cum bine ştiţi, în ianuarie 2017, la două săptămâni după investirea guvernului condus de Sorin Grindeanu (mă rog, aşa apărea pe foaie, că în realitate tot şmecheraşul ăsta mustăcios, supereroul regiunii Munteniei, simbolul democraţiei şi al libertăţii de exprimare, acest teleor-man al unei Românii intrate-n derivă, cu o proprietate de peste 7.000 mp… v-aţi prins!), în România au început proteste de stradă față de intențiile guvernului de grațiere şi de modificare a Codului Penal. Pe româneşte, am început cum nu se putea mai penal anul.

În prima zi de proteste, au manifestat în jur de 5.000 de oameni, dintre care aproape 4.000 în Bucureşti. Restul de 1.000, probabil tot bucureşteni, dar rătăciţi ba prin Poiana Braşov, Buşteni, Predeal sau alte orăşele unde erau plecaţi fie în concediu, fie în team-building. Lăsând gluma la o parte, la aceste proteste, o voce răsunătoare a fost reprezentată de tineri, în special studenţii, protestele devenind cunoscute, neoficial, și sub numele de Tineriada (diferenţa între “tiner” şi “miner” este că, noi, “ăia plătiţi de Soroş”, am fost paşnici şi nu am dat cu niciun târnăcop în capul niciunui intelectual) sau #rezist. Patricipând şi eu la ele şi analizând situaţia la rece (fiindcă afară erau în unele zile şi temperaturi sub 0 grade), am putut să observ multitudinea de oameni, diversitatea, dar mai ales, o chestie care ne-a caracterizat dintotdeauna ca popor: caterinca, umorul şi satira. Verva spiritului latin, umorul şi satira fraţiilor noştri de sânge (francezii, spaniolii, italienii), umorul slavilor cunoscut încă din snoavele ruşilor, hazul de necaz al evreilor sau „băşcălia” din societatea ţiganilor, toate acestea ne-au format ca un popor umoristic. Astfel, am putut observa cele mai originale texte pe pancarte, precum “Trebuie să fii nebun să te pui cu un popor, al cărui desert preferat e coliva”.

Ideea care e? Nu trebuie să rămânem indiferenţi, fiindcă pe cei de la guvernare îi doare prea mult în zona muşchilor fesieri, unde hemoroizii lor s-au înecat demult de la cât de ridicaţi în slăvi au fost.

Articol redactat de Darius Buzgure

Comentarii

comments