Non-cuvinte Irisului

Piesă în șase acte

Personaje:

EL

EA

ACTUL I

DIMINEAȚA

Un balon de oxigen într-un spațiu incert.În mijlocului lui,un pat cu baldachin plin de paie .Două trupuri pixelate de lumina puternică .Se trezesc  amândoi peste același manunchi de paie ude,fără a cunoaște că merg pe același  puls.

EA îl priveste lung si îi zâmbește.EL devine și mai agitat.

EL-Cine ești tu si cum ai intrat aici?

EA:Dar tu cine ești?

EL-(confuz).Eu?doar sunt în casa mea

EA-Oare chiar suntem?

PAUZĂ.

EL-Nu…ceva nu-i bine…(își pune capul in mâini)-Cred că visez…

EA-Chiar crezi că visezi?tu nu ai visat nicodata nimic.

PAUZĂ.

EL(își atinge părul,apoi fruntea)- Am murit?

EA-Firește că nu.Nu ai cum să întelegi acum.Toate la timpul lor.

EA Se ridică.Pleaca din cameră. Degetele pocneau în urma ei. O pată de fum colora existența  camerei incerte.

 ACTUL II

Devine frig. Locul devine gol.

EL stă așezat pe o buturugă în mijlocul camerei  cu mâinile legate la spate.

În camera este întuneric.

EL-(râde)-Sunt El. (își lasă capul în bărbie și respiră greu)-Nu am cum să fiu El…(zâmbește) Îmi aduc aminte de EL și de jegul în care trăia,dar mai ales… cum dormea.Îmi amintesc cum fiecare respirație  golea camera de vid și mutila fiecare mișcare a Universului….(închide ochii și respiră greu) .Acel el… care iși lăsa seva existențială  să se usuce de tavanul une camere obscure…

EA intra în cameră și se așează  în spatele lui.Se aprinde becul.

EL(agitat) -Unde esti?(

EA- O mână de lumină ne mângâia sufletele rigide,într-un oraș  atât de mare…doar o speranță rămâne(puțin absentă).

EL-Despre ce vorbești?

PAUZĂ.

EL(resemnat) -Văd că nu este nici o sperantă să îmi răspunzi la cele mai simple întrebări…

Ea se ridică și se duce în fața lui răsucindu-și capul haotic.

EL-Aici erai…

EA-Nu poți spune că sunt aici.Nu ți-am răspuns la nici o întrebare,nu mă cunoști,nu mă cunoști deloc…

EL( Încearcă să își dezlege mâinile.)-Cine ești și de ce m-ai legat?

EA-Iar ai început…(își aprinde o țigară  și aruncă chibritul aprins pe jos).

EL-Stai,stai,stai…vrei să ne dai foc? Vrei să murim?

EA-Nu cunoști locul ăsta,nu mă cunoști pe mine,nu ai cum să mori până nu o să începi să întelegi ce se petrece(stinge chibritul).

EL-Asta înseamnă că o să îmi răspunzi la întrebări? A durat ceva…(își muscă nervos buzele).

EA-Nu…nimeni nu o să îti raspundă la întrebări.O să uiți de întrebările tale și o să întelegi totul.

EA se ridică și începe un dans haotic.Se aude un bâzâit.Bâzâitul se accentuează .

PAUZĂ.

EA își atinge genele încet.Mișcările ei devin și mai neclare.

EL-Ce faci?

EA- Din gene mi se preling semințe pentru mai târziu. Le punem la încolțit în fiecare dimineață , în podul palmelor unui om de ceară cu chipul ars de rugi.

EL-Care el?(agitat)…Nu îmi vei răspunde,nu?(se liniștește) .

Se stinge becul.Se aprind toate becurile.

EA-Vezi fereastra ?

EL-Ce fereastră?

EA-Uită-te mai atent la mine !

EL-Acea fereastră…

EA-Timp de zeci de ani în fața acestei ferestre , oamenii au așteptat o scânteie care să le fi văruit sufletele pentru a putea scăpa de paraziții de pe scheletul Marelui Vis. Mulți dintre aceștia au ajuns la o stare de dezintegrare  avansată,ce determina apariția acestor viețuitoare crude,iar în scurt timp tot orașul era plin de ei.

EL-Ce viețuitoare?

Camera se umple de gângănii.Este un bâzâit insuportabil.

EL-Dezleagă-mă !

EA-Nu pot…nu știu cum.

ACTUL III

EA în penumbră.Tine în mănă dreaptă  un măr și în stânga o țigară aprinsă.Este complet dezbrăcată.

EA- Este frig…Îmi place să gust frigul (raspicat)…uneori închid ochii și las frigul îmi viziteze ,,casa,,(calmă)îl las să pătrundă ,să mă bântuie,să mă cunoască..ba chiar să ne împrietenim.Îmi place frigul..dar niciodată nu l-am întrebat daca el mă place pe mine,mereu a fost  așa…

El se plimbă în cameră cu ochii închiși.

EL- Este perioada aceea incertă,când te simți ultimul muritor de pe Pământ.(se uita la EA). Suntele lumii se departează de tine,dar tu rămâi printre ele.

EA(se aproprie de el și îi zâmbește ca și cum îl vede  pentru prima data)-Acum mă cunoști…(își întinde palma spre EL.)Sunt eu,Zoe…

EL(Își apropie palma lui de palma ei uimit.)- Doar o singură ființă a putut să ajungă la ea…la Zoe a mea …. să  îi simtă mirosu,forma…să îi audă pulsul…

EA(se apropie și mai mult de el)- Acela ești tu…

EL-Nu am cum să fiu eu..(urlă)Eu am oribit!Orbit!

EA(își pune palma peste ochii lui) -Doar acum ai orbit cu adevarat!

ACTUL IV

Într-o lumină albă.EL și EA spau spate în spate.

EA-Sunt cu el  într-o scorbură…Eu dorm,dar sunt conștientă de acest lucru..(uimită)poate chiar mai conștientă  decat el(râde).Mă lasă mereu să dorm…știe că doar prin somn buzele mele înfloresc iar.

PAUZĂ.

EA-În zilele ploioase …mă roagă să ies din scorbură și m-ă  învătat ceva,dar m-a rugat să țin secret…Atunci când mângâi scoarța copacilor cu palmele moi,crangile lui se coboară  spre a te întampina într-o lume nouă,ele se sparg de tine și plouă ,până când nu le mai zărești…

Se ridica încet amândoi.EL si EA ajung față  în fată.Se aude ceasul.EL și Ea se privesc intens.

EL-Auzi?

EA-Ce să aud?!

EL-Cum respiră Timpul…uneori când îl privesc mă sperie branhile lui imense,dar nu stiu de ce…(speriat)…el mereu mă cheamă să le mângâi…auzi,parcă aș putea eu să cuprind Timpul?

EA-(râde)- Timpul?!( Se departeaza de EL.)

EL(agitat)-Vino să vezi repede !

EA(calmă)-Ce să vad? Ai înnebunit?

EL(râde)-Am lăsat remușcările și au făcut floare…

EA-Cănd s-a intâmplat asta?

EL-Aseară…când citeam acel articol,iar tu mă cuprindeai în ale tale brațe ca într-un cocon, în timp ce literele se mulau pe epiderma noastră scotând aburi și căldură.

EA(medidativă)-Aseară mi-am luat sufletul în palme și l-am ocrotit. Respirația mea caldă nu l-a ajutat, deși speram ca el să fie nemuritor.(Se ridică.)Am eșuat…

EL-Am rupt  fâșii din mine și am făcut un cocon tocmai bun pentru el…voiam să îti arăt azi.(Se apropie de EA.)

EA-Prea târziu…sufletul a înghețat.

 

PAUZĂ.

EA-Când dormeai aseară… mi-am lipit urechea de pieptul tău și am simțit lumina.Am simțit vibrația ei cosmică, ceea ce mi-a dat aripi, iar sub aripile mele sufletul a încolțit .Venele tale firave au devenit rădăcini.M-am plimbat pe ele cu degete mărunte și am găsit căldura.

EL(absent)-Atunci….coconul s-a rupt și împreună am construit o seră pentru suflete moarte.Dar a început ploaia…. da, ploaia, s-a transformat în gheață…și, până la urmă, în sticlă pisată ce a rănit lumina, iar rădacinile  s-au rupt ca pânzele unei bărci de hârtie.

EA-Hai să ne regăsim!

EL-Hai!

ACTUL V

Același decor. EL o ține de mană pe EA.

EA-Spune-mi numele !

EL-1.

EA-Tot numele!

EL-1,2,3.

EA-(mai apăsat) Tot numele!

EL-(speriat) 1,2,3,4.

EA-Așa…

EL-Vreau să punem o oglindă între noi !

EA-Am pus oglinzi în jurul nostru, dar aerul s-a condensat…Poate de aceea nu îti aduci aminte…

EL-…

EA- Noi am uitat că  nu  avem trupuri și le-am căutat în aburi .

EL-Si le-am găsit?

EA-Ne certam ca doi copii…

EL-Spuneai că genunchiul drept este al tau(șocat)…dar eu știam că am o cicatrice acolo…Tot nu m-ai crezut.

EA-Și am rămas eu cu el?

EL-Am rămas amândoi împreună și nu am mai împărțit nimic…doar dragostea.

EL si EA-Ce bine!(cu o voce absentă)

EA-Am pierdut totul și ne-am regăsit odata cu soarele.

PAUZĂ.

EL- Uită-te la mine!(invizibil) Vreau  să te uiti prin mine și să-mi spui o poveste.

EA-Ce poveste?

EL-Vreau să îmi spui cine sunt.

EA-Ești al meu…

EL-Când mă uit la tine văd doar o pată.

EA-(derutată)Eu…eu te vad cu adevărat(hotarâtă) Aceeași ochi negri,aceeași piele albă  imperfectă …ascunsă în riduri circulare intr-o carnație putredă ,același  păr blond -auriu cu miros străin de proaspăt…

EL si EA: Suntem același spirit în oglinda  Marelui Iris.

El se îndepartează rapid.Mimica lui se schimbă.Se aude un ceas.

EL(agitat)-Cine esti?Te cunosc?

EA(absentă)-Am uitat să vorbesc.Mi-ai furat Cuvântul.

ACTUL VI

El singur uitându-se la fereastră.Liniștit și resemnat îngână un căntec de leagăn.

EL-Dormi…(întinde mâna spre tavan) Dormi!(închide ochi și lovește cu pumnul podeaua)Ce nu întelegi?o vreau înapoi.Sunt din nou orb.(urlă)Ea ! Numai prin ea puteam să traiesc!

Ea stă încolacită în jurul unei lumânări aprinse.

EL-Spune-mi ceva…Îmi pierd răbdarea.Vorbește-mi!(se uită la ea)…te cunosc…mereu te-am știu…ai fost mereu parte din mine.

PAUZĂ.

EL- Au trecut patru nori si doi sori…si parcă a trecut puțin mai mult. (oftează). Nu îmi mai dai seama ce e durerea …am ajuns să fiu călaul meu si îngerul tău(meditative).Am  uitat să mai vorbeșc,dar am uitat și să mai  plâng.(se ridică cu greu)Nu mai sunt materie,sunt doar energie….(se uita spre fereasta) Tu!(Râde nervos.) Hei…cu tine vorbesc.Și tu ai trecut prin asta …Ascultă-mă! (cu voce mai groasă) Am nevoie să mă asculți!Și tu ai trecut prin asta…(absent) simt asta ! Ia-ți coltii și mergi pe ace…fă din ele culmi și stânci. (victorios)Este  singurul mod de a putea atinge cerul,dar cazi și nu știi de ce…oare urmele încă proaspete de buze de pe omoplat?ele sunt încă acolo,dar au mucegăit…miros a benzină și a formol ,iar tu odata cu ele ești un suflet mort.

EA vine lângă EL și îi întinde  un chibrit aprins.

EL-O vreau pe EA…

EA-Îți e dor ? cum ai pierdut-o?

EL-…

EA-Care este cea mai frumoasă amintire cu iubita ta?

EL (râde) -Iubita mea…ea nu este o amintire.Ea a trăit prin mine ani întregi.Sunt doar o ciupercă,un parazit.EA m-a dezbracat de mine…Îmi este scârbă de mine.

EA-Iubita ta…

EL-(melancolic)Îmi aduc aminte cănd se trezea fără să iși amintească lumina albă din toiul nopții(rade)Lăsa pe un băt de chibrit  amprenta buzelor ei pentru a putea mirosi umerii nopții și toată carnația zilei acelei bucați din ea,care  se desprinsese de trupul ei fără să  lase o literă în urmă sau o cicatrice…

PAUZĂ.

EA-Vrei să îți spun o poveste?

EL-…

EA-O fata care s-a îndragostit de un om de ceară…

EL(urlă)-Nu!

EA- În timpul nopții  încerca să prindă genunchii fetei de nisip în plasa trupului său,dar aceșția prindeau formă și zburau  deasupra becului din camera.(îngandurată) Se ciocneau de el ,ca un suflet de propria sa cușcă  fără să știe de existența sa.În întuneric aceștia își uitau forma,iar mâinile sale încercau să   iși reface  vechiul învelis…Uita de el pana când era prins într-o cușcă de solzi și învăța să se strecoase  în miezul Infernului , ca să poată săruta lumina albă pe pleoapele sale grele pentru încă o data….(uimită)Gustă din ea pentru prima data  iar si iar…  ca un novice  fără  a avea conștiința unei vieți circulare.

El închide ochii și respiră greu

EA- Ne-am ascuns în sâmburele unui măr.

EL-Iar tu te-ai lipit de retine mea ca să privești prin mine…Mi-ai luat pielea și te-ai învelit în ea  Când ai  mâncat virgulele ca să am lacrimi.

EA-Și atunci ne-am batut cu frunze ,iar ele  s-au lipit de palmă și au devenit muguri.

PAUZĂ.

EL stinge chibritul .Camera rămane în penumbră. Balonul de oxigen se sparge .Rămane scrum.

EL si EA-Aici ne-am regasit…

Simina Ioana Teodorescu

Comentarii

comments