Ecologizarea – trendul care nu se demodează

S-a ajuns la o perioadă în care e nevoie de o atenție sporită în ceea ce privește activitățile care influențează mediul. Poluarea e din ce în ce mai prezentă și intensă, astfel trebuie să aducem o rezistență care să refacă și să mențină un echilibru în mediu. Noi, ca cetățeni, suntem cei care putem minimaliza această problemă și reface ceea ce a fost distrus, având misiunea de ne implica activ în protejarea mediului. Acțiunile de ecologizare sunt cele care mobilizează populația și își propun obiective cât mai bine definite în sensul revitalizării mediului.

,,Să plantezi un copac!” Pe lângă multe alte scopuri, se spune că acesta este unul dintre cele pe care le are omul de-a lungul vieții. Acest scop a fost atins la finalul lunii octombrie de un număr mare de voluntari veniți la campania organizată de Universitatea ,,Babeș-Bolyai”, UBB goes green, proiect pus în vigoare încă din anul 2016. Această campanie de ecologizare și plantare pune accent pe dezvoltarea sustenabilă (bazată pe activități antropice care nu epuizează resursele și nu distrug mediul) și își propune poziționarea universității în ierarhia universităților internaționale bazate pe acest domeniu. Activitatea s-a desfășurat la Grădina Botanică ,,Alexandru Borza” a UBB-ului și a adunat aproximativ 300 de voluntari, printre care un număr mare de studenți și elevi, care au contribuit la o îmbunătățire a calității mediului.

Alte campanii de ecologizare care vin în sprijinul mediului sunt cele de colectarea a deșeurilor, ,,Keep it clean & green” sau ,,Tu #REZIȘTI, dar nu și mediul”, promovând nevoia unui mediu mai bun și încurajând cetățenii să se implice în aceste acțiuni.

Ce putem face noi ca simpli cetățeni? Acțiunile nu necesită prea mult efort, însă au efecte care aduc, cu siguranță, o mai bună evoluție a mediului și a vieții noastre. Putem să reciclăm pe categorii, să utilizăm produse eficient energetice (mașini care consumă puțin, becuri economice), să alegem produse care se pot recicla și reutiliza, să fim raționali în ceea ce privește consumul de energie electrică. Toate acestea pot părea banale la o primă vedere și nesemnificative, considerând poate că o astfel de acțiune făcută de un singur cetățean nu are puterea de a aduce vreo modificare în comparație cu nevoile mediului, însă nu este așa.

Într-adevăr acțiunile de ecologizare sunt cele care mobilizează un număr mare de cetățeni, ajungând la rezultate satisfăcătoare într-un timp mai scurt, însă și individual avem un rol foarte important în bunul mers al lucrurilor. E nevoie însă de a conștientiza acestă problemă cu care ne confruntăm și de a nu ignora necesitatea protejării mediului. Așadar, dacă vrem o schimbare a calității mediului și a vieții, noi suntem cei care avem acestă putere, trebuie să acționăm, să contribuim activ la buna evoluție a mediului și a vieții noastre pe acest plan.

Articol redactat de Denisa Turcu

Comentarii

comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.