Ce se întâmplă, doctore?

Perioada sesiunii este una ce îi găsește pe mulţi studenţi în situaţii de vulnerabilitate, astfel aglomeraţia din sala de lectură
şi bibliotecă se mută adeseori la cabinetul medicului. Iată cele mai des întâlnite afecţiuni cu care studenţii se confruntă:

Contactarea virusului „lasă”

Acesta se regăseşte în stadiul incipient de „lasă pe mâine” iar din momentul în care studentul a fost contaminat, virusul evoluează rapid spre „lasă pe săptămâna viitoare”, având capacitatea de a produce viroza numită restanţă. Se recomandă tratarea bolnavului de la primele simptome pentru a evita infestarea şi a altor persoanelor cu care studentul intră în contact.

Cronofobie

Faptul că orele, zilele, săptămânile şi lunile au trecut îl fac pe studentul ajuns în pragul sesiunii să dezvolte o stare anxioasă. Frica, tristeţea şi starea de nelinişte însoţite de palpitaţii durează în medie 3 săptămâni sau, în cazuri deosebite, până în sesiunea de restanţe.

Confuzie acută

Primele semne ale acestei afecţiuni apar în presesiune, atunci când studentul află pentru prima dată adresa facultăţii şi materia pe care ar fi trebuit să o parcurgă. Refacerea este îndelungată, fiind indicat repausul la domiciliu şi consultarea unui suport de curs.

Plăcerea vinovată

Studenții care au această afecțiune pot dezvolta o afinitate neobișnuită pentru participarea la examenele din diferitele sesiuni, unii dintre ei, în cazuri extreme, dorind să ajungă chiar și în prelungiri.

Fracturi sau luxații cauzate de lovirea violentă de realitate

Acestea sunt foarte dureroase şi au loc cu preponderenţă în lunile ianuarie şi februarie. Imobilizarea în suportul de curs şi slide-uri s-a dovedit a fi elementară în perioada de recuperare.

Nevoia de afirmare (Storyoză)

Această afecţiune, a cărei cauză este încă necunoscută, îl face pe studentul anxios să simtă nevoia de a-şi împărtăşi stresul cu toţi prietenii virtuali. Atât hashtag-ul “stresiune” cât şi fotografierea unor cărţi nedeschise vreodată îl fac pe studentul în cauză să se simtă mai productiv.

Articol redactat de Ana-Maria Icușcă

Comentarii

comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.