Ce nu trebuie să ratezi pe 20 martie la RIUF – Romanian International University Fair

Pe 20 martie la Sala Polivalentă are loc cea de-a 22 ediție RIUF, care aduce pentru tine cel mai mare număr de universități și instituții educaționale prezente la un eveniment educațional din România.

În fiecare an, peste 7.000 de tineri își aleg universitatea din România sau din străinătate la care merg să studieze mai departe. Anul ăsta, poți să fii și tu unul dintre ei. Ai la dispoziție peste 70 de universități din 9 țări printre care UK, Olanda, Belgia, Germania, SUA sau România. Asta  înseamnă că poți afla informații despre peste 6.000 de programe de studiu din 15 domenii de activitate, de la marketing, publicitate, IT, până la medicină, drept, sau business. Alege-le pe cele de interes și află tot ce se poate de la reprezentanții oficiali. Te așteaptă o zi plină!

Iată ce nu ar trebui să ratezi pe 20 martie la Sala Polivalentă: 

  • Cele mai importante universități din România
  • Universități din Germania aflate în premieră la RIUF (Study in Baden-Württemberg, Hochschule für Jüdische Studien Heidelberg)
  • Cele peste 20 de universități din Marea Britanie (University of Birmingham, University of Northampton, University of Greenwich)
  • Cele mai bune programe de studiu în IT la nivel licență, masterat sau doctorat (University of Essex, Northumbria University, Radboud University)
  • Universitățile de top din Olanda (Vrije Universiteit Amsterdam, University of Twente, University of Groningen, Faculty of Law)
  • Discuțiile despre fondul de burse de peste 3.000.000 de euro pentru studii în străinătate
  • Consilierea educațională și orientarea în carieră gratuită
  • Sesiunile de discuții și atelierele practice de la conferința RIUF YouForum unde îi poți vedea pe Andi Vanca (Electric Castle), DJ Shiver, Oana Mardare (Reactor – creație și experiment), Bogdan Bob Rădulescu (Epic show)

Înscrie-te și tu pe riuf.ro și vino să interacționezi direct cu reprezentanții universităților de top prezente la Sala Polivalentă pe 20 martie! Iar dacă nu vrei să pleci la studii în străinătate, dar ești interesat de dezvoltarea ta personală, vino la conferința RIUF YouForum să vorbim despre branding, networking, public speaking sau CV-uri creative cu Radu Lupaș (Salad Box), Oana Man-Kesseilheim (Creștem idei), Diana Apan (Cluj-Napoca City Hall), Bianca Suciu Sharma (All About Jobs).

Comentarii

comments