Ce ne spune zodiacul chinezesc?

Anul pandemiei sau, deloc suprinzător, anul șobolanului în zodiacul chinezesc, ne-a privat de un semestru de bârfologie la o țigară cu colegii, cafele de la automat (sau, și mai grav, cele de la Panemar), șotii cu colegii de cămin sau apartament și fuga după sfintele autobuze CTP. Acum, pare să ne îngrădească și mai mult planurile, însă imaginativi cum suntem din fire, trăim momente ce se transformă în amintiri de povestit nepoților.

Cum anul șobolanului tot ne pune răbdarea și creativitatea la încercare și ne dă bătăi de cap cu o pestilență ceva mai blândă ca ciuma și ceva mai aspră ca o restanță, de ce să nu vedem ce ne zice cultura chinezească, de la care a pornit totul, ce ne mai așteaptă în restul anului?

1995 – porc

A doua jumătate a anului se va dovedi a fi, în sfârșit, prosperă. Oportunități de tot soiul vor ieși în calea porcului, dacă acesta învață să le vadă. Concentrarea va fi călcâiul lui Ahile pentru porc, dar în același timp va fi esențial pentru reușitele viitoare. Pe de altă parte, relațiile vor fi în floare. Firea călduroasă și blândă a porcului îi va atrage partenerul mult dorit.

1996 – șobolan

Restul anului 2020 va fi, în ciuda așteptărilor, bun. Succesul la locul de muncă, la facultate sau chiar la ambele e practic garantat, iar eforturile depuse îți vor fi apreciate. Sănătatea, pe de altă parte, s-ar putea șubrezi (nu, Corona nu pândește la ușă. Promitem). Nici la capitolul relații nu e un an strălucit, deci libertatea și independența au un loc fruntaș în definirea anului.

1997 – bou

Compatibilitatea dintre șobolan și bou face din acest an unul prosper pe plan academic și al sănătății. Cunoscut pentru onestitate și perseverență, boului îi vor fi recunoscute meritele și munca grea. Puternic și rezistent din fire, nicio boală nu-l va putea atinge nici în restul anului. Relațiile, pe de altă parte, vor fi puse în dificultate din cauza lipsei de comunicare, deci ar fi înțelept ca boul să lucreze pe această latură.

1998 – tigru

Parcursul academic va fi în floare. Folosește-ți talentele cu îndemânare! Inteligența și loialitatea vor duce tigrul departe. Relațiile și sănătatea nu ar trebui însă ignorate, fiind mai sensibile și mai predispuse spre a se ruina. Cu răbdare și dispoziție către comunicare, orice impediment poate fi depășit.

1999 – iepure

O zodie a cărei viață amoroasă este sau va fi în floare! Atât latura academică, cât și cea de acasă sunt și vor fi satisfăcătoare. Iepurele va avea prieteni alături pentru a țopăi peste orice hop și pentru a depăși impasuri din punct de vedere al sănătății mintale și fizice.

2000 – dragon

Restul anului nu va fi nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cu un pic de noroc, totul ar trebui să decurgă lin. Aria principală va fi cea academică și a carierei, deci e posibil ca unele relații, fie ele de prietenie sau romantice, să fie lăsate în urmă. Sănătatea va fi prielnică pentru depășirea limitelor, păstrând totuși masca pe față. 

2001 – șarpe

Acest an nu va fi unul dintre cei mai buni ani, dar nu e un motiv de descurajare. Probabil la început de drum, șarpele va avea parte de îndrumarea unui prieten, deci munca în echipă și solidaritatea vor fi în prim-plan. Cu o atitudine optimistă pot fi depășite orice impedimente.

Redacție: Iris Pătrașcu 
Ilustrație: Emilia Maria Florea

Comentarii

comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.