Cămin vs. chirie (avantaje și dezavantaje)

Ca studenți, fiecare dintre noi am avut o dilemă, la un moment dat, în alegerea dintre chirie și cămin. De aceea, în acest articol, am încercat să pun în balanță avantajele și dezavantajele fiecărei alternative.

Întâi, să comparăm statul la chirie cu cel la cămin, din perspectiva buzunarului, oare el ce părere are? Căminul are prețuri studențești, ce-i drept, o dată ce te-ai hotărât să locuiești în cămin, automat ai economisit 70% din banii pe care îi dai pe o chirie, deoarece costurile sunt mai reduse. Să nu uităm de faptul că vorbim despre Cluj-Napoca, un oraș renumit pentru prețurile ridicate în materie de chirii. Pe de altă parte, dacă e să comparăm confortul, condițiile și spațiul, chiria are cu certitudine un punct în plus.

Privind ajutorul reciproc, ajuns în cămin faci parte dintr-o comunitate și începi fie că vrei, fie că nu vrei, să cunoști pe toată lumea și să te saluți cu toți oamenii. Astfel, când ai nevoie de un ajutor, poți găsi foarte ușor un coleg binevoitor sau cel mai des când ți se întâmplă să rămâi fără mâncare, există sigur un amic căruia i se face milă de tine și îți dă din pachetul lui de acasă. Cu toate acestea, există și câteva părți neplăcute pe care la chirie nu le întâlnești. Cum nu îți poți alege întotdeauna colegii, poți avea surprize mai puțin plăcute, în sensul că pot apărea neînțelegeri și conflicte între diferite tipologii de oameni.

Cu privire la socializare, la cămin întâlnești oameni noi, cu diferite experiențe și povești, ajungând să îți faci prieteni pe viață și amintiri de neuitat, care îți vor pune pe buze un zâmbet ori de câte ori te vei gândi la ele. Însă, la chirie, vei fi mai puțin expus socializării, având tendința de cele mai multe ori să fii retras, comod și nepăsător cu privire la viața socială.

Să nu uităm de aspectul poate cel mai important din viața unui student, ce contribuie indirect la evoluția acestuia, neuitatele party-uri, care la cămin sunt nenumărate spre deosebire de chirie, bineînțeles dacă ți le amintești.

În funcție de împrejurări și de preferințe alegem fie căminul, fie chiria. Important ca studenți este să ne dăm seama că această alegere contribuie îndeajuns la formarea și dezvoltarea personalității și comportamentului nostru.

Articol redactat de Rodica Rusu

Comentarii

comments