APAN și Lumea ca Lumea – oportunități de voluntariat

Vrei să faci voluntariat, dar încă nu știi unde anume? Voluntariatul îți dă posibilitatea de a schimba atât vieţile oamenilor din jur, cât şi pe a ta. În articolul ce urmează vor fi prezentate două noi oportunități unde se poate face voluntariat în Cluj-Napoca.

  1. APAN România

Dacă te consideri esența generatoare de schimbare și dorești să produci un impact pozitiv în jurul tău și ai ca valori implicarea, încurajarea, răspunderea şi respectul, atunci APAN România este locul potrivit. APAN reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a le asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit. La ora actual, această asociație caută voluntari pentru: proiectul ,,La plimbare cu SM’’, activități comunicare în social media și traduceri. ,,La plimbare cu SM!’ este un program în beneficiul persoanelor afectate de scleroză multiplă, cu dizabilități legate de mobilitate. Programul se bazează pe activitatea voluntarilor, atât constantă, cât și ocazională, cu atribuții în asistența persoanelor aflate în scaun cu rotile sau care au dizabilități datorate sclerozei multiple.

În ceea ce priveşte activitatea ca traducător sau comunicarea în social media, voluntarii sunt persoane cu educație sau experiență în domeniul respectiv, care dau dovadă de interes în aceste domenii, dar și pentru sănătate în general și sănătatea creierului în particular.

  1. Lumea ca Lumea

O altă oportunitate în ceea ce reprezintă voluntariatul în Cluj-Napoca este Lumea ca Lumea. Aceată asociație a înființat în Cluj-Napoca Centrul de Consiliere Lumea ca Lumea, fiind acreditați de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ca Serviciu Social. Astăzi, Centrul de Consiliere Lumea ca Lumea împuternicește femeile care au suferit în urma abuzului domestic și vine în sprijinul copiiilor care au cunoscut o formă de abuz.

Voluntarii pot alege cu ce anume pot fi de ajutor: pot să încarce date pe pagina web a asociației, pot sa redacteze articole de presă cu scopuri de marketing/informare/promovare, pot însoți și superviza beneficiarii minori la „ieșirile” din Centrul de Consiliere Lumea ca Lumea (vizite la teatru, operă, salon de coafură, plimbări în parc, etc.), pot participa și să ofere ajutor în cadrul evenimentelor organizate și multe altele. În această organizație chiar ,,ai de unde alege’’ cu ce poti fi de ajutor, trebuie doar să vrei să te implici, nimic mai mult.

Mai multe informaţii găseşti pe site-urile: http://lumeacalumea.ro și http://www.afectiuni-neurodegenerative.ro/

Articol redactat de Elisa Bajzat

Comentarii

comments