De când eram mică și până în momentul de față, am fost mereu îndrăgostită de iubire. Am fost întotdeauna persoana care se hrănește din poveștile altora, care își găsește inspirația în scenele romantice din filme sau chiar în a-i sprijini pe ceilalți să trăiască astfel de momente. Din perioada copilăriei, dragostea a reprezentat o sursă de energie, un sentiment vital care ne împinge de la spate în tot ceea ce facem, de la relațiile cu prietenii și familia, la pasiunile transpuse în lumea reală. Este un motiv bun pentru care ne trezim de dimineață, un sentiment care ne încurajează să fim cea mai buna versiunea a noastră, să facem tot posibilul pentru a avea parte de acesta în cea mai mare măsură posibilă.
Atunci când suntem mici, deși nu realizăm, iubirea este pretutindeni în jurul nostru. Este un sentiment atât de pur și inocent, unul care vine de la sine de când ne naștem, o emoție care ne ajută să creăm relații cu ceilalți și să creștem odată cu ele. Din primii ani de viață, lumea noastră este constituită din familia apropiată ca persoane și jucăriile sau obiectele materiale față de care ne atașăm într-o anumită măsură. Toate interacțiunile cu acești actori din viețile noastre sunt bazate pe iubire necondiționată, o iubire simplă, dar esențială pentru progresul nostru ca oameni.
În copilărie, părinții reprezintă pentru majoritatea copiilor un punct de plecare când vine vorba de aspirațiile romantice ale vieții ulterioare. Fiind ființe cu capacități extraordinare de învățare și adaptare, realizăm un anumit sistem de recunoaștere al relațiilor, inclusiv al relației dintre părinții noștri. Pentru versiunea mea din copilărie , relația dintre părinții mei a fost în esență una de dragoste, dar percepută ca o prietenie la cel mai înalt nivel, între două persoane care cumva au reușit să se găsească și să își construiască viața împreună. Deși nu realizam la momentul acela, i-am privit mereu ca un exemplu, un ideal în viața mea romantică ulterioară.
Pe lângă acest model esențial pe care mi l-am creat, am fost mereu puternic influențată în modelarea unei relații romantice, de filmele sau serialele pe care le vizionam. Am privit dintotdeauna cuplurile din filme cu atâta adorație, făcându-mi plăcere să urmăresc și cele mai mici, dar semnificative momente între actori, să le observ și să le integrez în micul meu univers. Credeam în acea iubire cu atâta ardoare și eram convinsă că se întâmplă exact la fel în viața reală, că, la un moment dat, un prinț mă va privi în ochi și vom ști amândoi că suntem sortiți unul pentru celălalt. Vedeam lumea cu adevărat prin lentile de culoare roz.
O scenă care mi-a marcat perspectiva asupra dragostei de când am văzut-o pentru prima dată, a fost din faimosul serial Violetta, scena în care protagoniștii au primul lor sărut sub un cireș plin de flori, ale căror petale cădeau într‐un dans armonios, creând o atmosferă ca de basm în jurul personajelor. Acel moment a fost, de asemenea, perceput de mine ca fiind un ideal al romantismului.
De când eram copil, iubirea a fost o stare de spirit care m-a îngrijit atunci când eram într-o dispoziție negativă. Începând cu consolările drăgăstoase oferite de mama, am învățat să îmi acord singură fărâme de iubire și să-mi găsesc independența. Am descoperit moduri alternative în care îmi pot exprima iubirea și prin care să o pot primi din exterior, prin artă, literatură, prieteni și jocuri. Am învățat treptat că iubirea se găsește cu adevărat pretutindeni și că trebuie doar să fii deschis pentru a o accesa, sau măcar pentru a realiza că e acolo cu tine mereu.
Tranziția de la iubirea pe care o simțim atunci când suntem copii la cea cu care creștem si ne dezvoltăm în adulții care suntem astăzi poate fi uneori sumbră, poate veni cu dezamăgiri, tristețe, gânduri neîmpărtășite, despărțiri, pierderi și câștiguri. Trebuie totuși să realizăm că sentimentul crud și pur rămâne mereu neschimbat, chiar dacă percepția noastră asupra lumii exterioare și asupra acestuia este într-un proces continuu de transformare. Uneori este copleșitor, ne înnebunește, iar alteori trebuie căutat cu atenție, în locuri mici, ascunse de lumina zilei. Cu toate acestea, este imposibil să nu găsești iubire undeva dacă te străduiești cu adevărat.
Câteodată mă simt puțin geloasă față de versiunea mai mică a mea, versiunea care nu a trecut prin experiențe dezamăgitoare, care se bucura mai mult de libertatea cu care venea iubirea în acea perioadă. Atunci îmi amintesc că acea variantă a mea încă trăiește în persoana de care sunt mândră să fiu astăzi, că acel omuleț mic, dar plin de speranțe pentru lumea din jur și de iubirea care îl definește va rămâne mereu viu în sufletul meu. Realizez că existența mea s-a conturat în jurul ei, parcurgând fiecare pas al drumului alături de ursulețul nostru de pluș!
Articol redactat de Maria Pătcaș
