În copilărie, magia Crăciunului începea odată cu împodobirea bradului și se intensifica în dimineața în care descopereai cadourile sub brad. Fiecare cutie frumos împachetată ascundea promisiunea unui vis împlinit, iar bucuria era pură, necondiționată. Credeam în Moș Crăciun, bătrânelul simpatic care, ajutat de spiridușii și renii săi, colinda mări și țări ca să lase câte un cadou fiecărui copil cuminte.

Dar, pe măsură ce creștem, ceva se schimbă. Cadourile nu mai au aceeași valoare, iar emoția descoperirii lor e înlocuită, uneori, de întrebări practice: „Cât o fi costat?” sau „Ce voi face cu asta?”. Am aflat de mult că Moșul era doar o legendă și, de fapt, părinții și bunicii noștri erau cei care se chinuiau să ne ia ce ne doream. Însă ce ne face să vedem cadourile altfel? Să fie vina responsabilităților de adult sau poate așteptările noastre tot mai mari?

Când eram copii ne bucuram la orice dulciurică sau jucărie primită, iar la 20-25 de ani, nici măcar banii sau un telefon nu ne mai încălzesc. Spiritul sărbătorilor s-a pierdut de mult la majoritatea tinerilor și asta nu pentru că ar vrea neapărat obiecte scumpe de Crăciun. Tot ce își doresc mulți dintre ei este să simtă dragostea celor din jur, să știe că părinții și bunicii o duc bine, sănătoși, să își vadă prietenii împliniți și poate să petreacă sărbătorile alături de persoana iubită. 

Am învățat și eu odată cu împlinirea vârstei de 18 ani și plecarea la facultate, că nu-mi doresc nimic mai mult de sărbători decât să știu că oamenii dragi mie sunt bine. Acum, îmi place mie să fac cadouri și să văd zâmbete pe chipurile oamenilor atunci când le despachetează, pentru că, ghiciți ce? Despre asta este de fapt Crăciunul. Este despre a dărui, și nu numai apropiaților, ci și oamenilor în nevoie. Da e drăguț să participi la Secret Santa și să îți faci cadouri cu prietenii, dar e și mai frumos când dai și celor mai puțini norocoși. Sunt atâția copii care s-ar bucura la câteva portocale, dulciuri și o păpușă cu care nimeni nu se mai joacă și stă de ani buni pe raft. 

Cred că, înainte de sărbători, ar trebui să ne luăm un moment de recunoștință pentru tot ce avem deja și să celebrăm oamenii pe care încă îi avem alături de noi. Pentru multe persoane acestea pot fi primele lor sărbători fără un membru al familiei și cu siguranță le este dificil, așa că hai să lăsăm la o parte visele mărețe pentru o clipă și să observăm cât de binecuvântați suntem.

Știu că poate îți doreai un telefon nou, dar ai tăi muncesc din greu să te țină la facultate. Sau poate te simți neiubit, deoarece ai senzația că toți și-au făcut relație, mai puțin tu. Dar amintește-ți că părinții, bunicii și prietenii te iubesc necondiționat. De altfel, nu uita că iubirea de sine este cea mai importantă!! Orice ți-ai dori să ai acum și pare de neatins, este probabil pus deoparte pentru tine. Astfel, ca să eviți nemulțumirea și dezamăgirea focusează-te pe tot ce e bun în viața ta. 

Du-te chiar acum și spune-le celor dragi sau scrie-le prietenilor cât de mult îi apreciezi și vei vedea că un simplu cadou este inegalabil în fața iubirii pe care cei din jur ți-o poartă.

Articol redactat de Mara Ionescu

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *