În viața fiecăruia dintre noi vine acel moment când trebuie să îi strângem tare în brațe pe ai noștri și să începem un nou capitol departe de primul nostru „acasă”. Trecerea aceasta poate fi bruscă, poate puțin prea de tot, și mulți ajung să se piardă în zgomotul și aglomerația Clujului în căutarea a ceva ce este prea departe. Și, pentru că și noi am fost pierduți pe aceleași cărări, ne-am gândit să oferim niște sfaturi care ne-au adus pe drumul cel bun.
Fă din casa de la Cluj un alt “acasă”
“Nu îmi iau plușul cu mine, ce o să zică ceilalți colegi de cameră?”, “O să-mi fie dor de pozele mele de pe perete, mereu mă făceau să zâmbesc” sau “Oare ar fi prea mult să-mi iau cartea preferată cu mine?” sunt doar o frântură din șirul gândurilor unui viitor student, deja suit cu totul pe valiza cu haine. Sfatul nostru: dacă simți că rupi o bucățică din tine când lași acel ceva în urmă, nu o face.
Primul pas în a te simți ca acasă oriunde ai pleca este să creezi un mediu al tău și numai al tău, fie el un simplu colțișor. Ia ursul de pluș cu tine și strânge-l la piept oricând simți nevoia; lipește poza aia pe perete, e ușor uneori să te pierzi și să uiți cât de iubit ești; citește cartea aceea over and over again, pentru că nu avem nevoie mereu de un motiv ca să facem ceea ce ne dorim. Nu lăsa noua casă să fie doar un loc, fă-l să fie locul tău.
Izolarea nu este niciodată o soluție
Ușor de zis, mai greu cu pusul în practică. Tranziția spre viața de student este un proces extrem de complex, indiferent cum privești situația. Prietenul ăla bun din clasa 1 nu mai este la 10 minute distanță, iar în ureche nu-ți mai răsună nici râsul colegului de bancă, nici inevitabilul “Spuneți de ce râdeți, să râd și eu cu voi” care urma. Totul este nou, iar tot ceea ce părea cândva atât de ușor de spus și de făcut rămâne acum la nivelul de “cum ar fi dacă”.
Dar poți mereu să o iei de la capăt, să cunoști oameni noi care să te facă să râzi până la refuz, profesori care de data asta o să fie autorii glumelor, oameni care simt concomitent cu tine dorul de casă, dar și entuziasmul pentru ceea ce urmează. Fie că alegi să faci parte dintr-o asociație studențească, să te alături acelui ONG de care ai auzit în treacăt sau pur și simplu să propui unui coleg o ieșire la Rosa, începi un nou capitol; iar din punctul acesta, orașul va părea din ce în ce mai puțin rece.
Nu te feri de necunoscutul unor străzi străine
Zeci de străzi, scurtături și poteci noi, sute de oameni care fug zilnic din stânga-n dreapta pe lângă tine, atâtea activități și evenimente care să te atragă spre energia orașului; și cu toate acestea, timpul trece greu, ocolești de unul singur grupurile de oameni de pe Memo și frecventezi aceleași străzi și locații, pentru că este mult mai ușor, mult mai comod.
“Cel mai scurt drum este acela pe care îl știi”, spune o vorbă din popor. Dar dacă drumul este scurt, nu ai timp să vezi copiii care râd pe stradă și oamenii care dansează uneori în Piața Unirii; dacă drumul este scurt, nu ai timp să inspiri și să expiri cu adevărat după o zi mai nașpa, privind luminile felinarelor; iar dacă drumul este scurt, nu ai cum să înțelegi cât de ușor îți poate fi să numești un nou oraș “acasă”.
Fă o plimbare seara până în parc, mergi la un concert și țipă versurile acelea pe care le știi prea bine, ieși la o cafea sau un ceai, chiar dacă nu ai cu cine în ziua respectivă. Oprește-te din alergat și privește în jur: când ești pregătit, orașul te așteaptă cu o nouă aventură.
Oriunde ai fi, nu uita de tine
Odată cu plecarea de acasă, despărțirea de cei dragi și nevoia de adaptare la un nou stil de viață, este foarte ușor să ne pierdem în spațiul dintre “Cine am fost?” și “Cine vrem să fim?”. Sunt atât de multe voci și evenimente care ne trag și ne împing, care ne cheamă sau ne resping, care ne modelează de la zi la zi, mereu în ceva diferit. Poți să rămâi aceeași persoană, chiar și-așa? Da. Și nu. Iar acesta cred că este farmecul.
Ne vom schimba și vom vorbi diferit și vom învăța să ne apărăm pe noi și pe cei din jur. Vom rămâne la fel, și vom mânca aceleași dulciuri, și vom râde la fel, și vom simți în continuare dorul de cei dragi. O să purtăm mereu cu noi amintirea primului „acasă”, dar o să și învățăm că acest „acasă” poate fi purtat oriunde în lume, atâta timp cât tu, cel care te transformi și crești, nu uiți cine ești la bază.
Restul va veni și va pleca. Iar asta poate fi atât de frumos.
Articol redactat de Bianca Fodor
