Este decembrie 1989, iar printr-o revoluție, regimul comunist este înlăturat, instaurându-se democrația. Cu siguranță, curând toate sistemele importante în societate vor fi reformate, după principii democratice mult râvnite și după standarde europene către care doream să ne îndreptăm. Nu e nici măcar un dubiu că toate acestea se vor schimba imediat, poate chiar în 1990. Așa-i?

Controversata Lege a Învățământului din 1995

Jumătate de deceniu mai târziu, în iulie 1995, în timpul guvernului Văcăroiu, trece Legea Învățământului (84/1995), care înlocuia în sfârșit legea educației din timpul comunismului. Începea într-un final, cu pași mărunți, schimbarea. Dar a fost una în bine?

Păi, din punctul de vedere al studenților, chiar deloc. Guvernul limita autonomia universitară, adică  putea interveni în modul  universităților de a se gestion pe ele însele; se limita reprezentarea studenților în Consiliile Facultăților și în Senatele universitare; se limita gratuitatea la CFR; și se adăugau în jur de un milion de taxe noi, care nu erau înainte. Vrei să dai admitere? Taxă. Ai intrat și trebuie să te înmatriculezi? Taxă! Trebuie să repeți examenul de absolvire? Scoate banul. Vrei să te transferi și ai de dat examene de diferențe? Mai scoate unul. Vrei să scoți ceva foaie de la secretariat? Bagă bani, bagă bani. Ai rămas repetent? Dă portofelul.

Bine, pentru noi taxele astea sunt mai mult sau mai puțin acceptate. La vremea lor, erau revoltătoare pentru că, până atunci, sistemul de învățământ superior era integral gratuit. Adăugarea taxelor nu doar că era grea pentru studenți ,(care, financiar, o duceau mai rău ca azi, vă voi povesti îndată), dar era chiar împotriva Constituției, care proclama educația un drept fundamental.

Cireașa de pe tort erau taxele introduse de noua lege la tot ce ține de facultate. Iar sâmburele acestei cireși de pe tort erau taxele pe repetarea anului. Acum, noi repetăm anul dacă nu obținem jumătate din numărul de credite. Pe atunci, repetai anul dacă picai la o singură materie și unii profesori făceau sport olimpic din picarea studenților la examene. Taxele astea pe practic o singură restanță ar fi costat la UBB între aproape 10 000 de lei (gen, ron, lei noi, adică în jur de 2 000 de euro) la Filologie și un maxim de circa 47 000 de lei la Teatru. În contextul acesta, chiar dacă s-ar fi aplicat abia din anul următor, asta ar fi însemnat ca mulți studenți să abandoneze sistemul universitar și să se întoarcă acasă.

Cum au reacționat studenții când a trecut legea? Păi, n-au făcut-o. Liga Studenților, organizație studențească națională văzută de guvern ca reprezentant legitim al studenților, era relativ mică și nepregătită, tactica ei principală fiind amenințarea cu grevă. Ei bine, legea învățământului a trecut în iulie, în timpul vacanței. De unde grevă, dacă n-ai studenți?

Studenții golesc amfiteatrele și umplu străzile

Deși, nici în primele săptămâni ale anului universitar Liga Studenților nu a reușit să negocieze cu succes cu Ministrul învățământului de la acea vreme, Liviu Maior, studenții nu s-au dat bătuți. Au fost și greve spontane, inclusiv la UBB, chiar în prima joi a anului universitar. Cu toate acestea, mișcarea grevistă studențească din 1995 a fost una națională. În aproape fiecare centru universitar aveau loc greve. La București, în primele zile ale grevei s-au adunat studenți din mai multe universități din sudul țării. S-au făcut marșuri la instituțiile centrale din capitală, în cadrul cărora unii studenți protestatari au fost inclusiv loviți de către forțele de ordine.

La Cluj, mișcarea începe pe 17, cu greva politehniștilor, studenții de la UBB alăturându-se pe 18, iar mediciniștii se solidarizează și ei în 19 octombrie. Deoarece mulți studenți de la UBB erau căminiști, în seara de pe 17, informația s-a răspândit repede, inclusiv printre cei care aveau prieteni afectați de taxele respective. Astfel că următoarea zi, la facultăți, la cursuri s-au organizat pichete, s-a comunicat situația profesorilor și s-au mai alăturat studenți. Nefiind mulțumiți de reprezentarea făcută de Liga Studenților de la Cluj, studenții greviști aleg curând un Comitet de Grevă la nivel de universitate, cu câte un student per facultate. Se comunică prin fax cu celelalte centre universitare în grevă și se organizează trimitere de delegație la București (adică se face chetă, că, na, tot studenți săraci erau).

Cel mai marcant episod al grevei studențești din Cluj Napoca a fost cu siguranță marșul de pe data de 23 octombrie, care s-a desfășurat concomitent cu alte centre universitare. Studenții clujeni fuseseră convinși să participe de la om la om la facultăți, din ușă în ușă la cămine. Din 5 000 de studenți cât se așteptau să fie, au fost în realitate cam 20 000 (în Cluj-Napoca erau în total în jur de 28 000 de studenți). Astfel, au trebuit să modifice pe loc traseul, ajungând să umple Napoca și Bulevardul Eroilor, în cooperare cu poliția.

Foarte interesante (și funny) sunt lozincile pe care le-au scandat studenții sau pe care le aveau pe pancarte. Avem clasicele românești: „Jos ministrul”, „Hoții”, „Demisia”, „Jos prefectul”. Avem versurile „de dragoste” pentru guvernanți: „Liviu Maior să trăiască/ Dintr-o bursă studențească”, „Vinde tată vaci și boi/ C-am ajuns studenți și noi/ Sub guvernul Văcăroi”; „Nu plecăm acasă, Maior nu ne lasă”. Studenții mai cântau și o parodie a melodiei de la trupa Smokie, Living Next Door to Alice, în care „Alice” e înlocuit cu „Maior”. If you know, you know.

Laitmotivul grevei era totuși altul: ministerul și presa controlată de Guvern încercau să spargă solidaritatea studenților, să-i dividă între „merituoși” (care nu ar fi afectați de taxele pe repetenție) și „repetenți” (care ar fi singurii afectați și deci singurii greviști). Studenții au văzut astfel o repetare (hihi) a retoricii folosite împotriva tinerilor din 1990 din Piața Universității care protestau reminiscențele comuniste din stat, ei fiind categorisiți drept „golani”. Așa cum în 1990, și-au asumat această identitate, așa și acum, studenții se proclamă, cu toții, cu mândrie, „repetenți”. Studențimea clujeană, în marșul său, când era cicălită de oameni de pe stradă să meargă să învețe, scandau în răspuns: „Vin repetenții!”.

Studenții au făcut legea

Deși s-a mai încercat o tactică de a sparge solidaritatea studenților prin înghețarea anului, aceștia, fiind prea relevanți din punct de vedere electoral, au primit cam tot ce și-au dorit la nivel național: scoaterea taxei pe repetenție, introducerea cazurilor sociale ca scutiri de la taxe, garantarea autonomiei universitare, garantarea prezenței a studenților în Consiliile Facultăților și Senatelor universitare (în proporție de 25%), includerea organizațiilor studențești în procesul decizional național și instituțional, creșterea burselor (pentru a acoperi cheltuielile de bază ale studentului), reducere de 50% la transport public mai larg aplicată. Multe dintre amendamente au fost acceptate, exact așa cum le-au propus studenții. Studenții au fost uniți, „merituoși” și „repetenți” din toată țara, au rezistat, au negociat și au câștigat.

 Cu ce am rămas de atunci?

Aceasta este doar una dintre grevele studențești din anii 90, dar este cu siguranță cea mai răspândită și cea cu cel mai mare impact. Nu doar că studenții au impus niște reglementări de natură socială și financiară extrem de importante, dar au și introdus ideea de unitate și solidaritate în fața autorităților. De exemplu, Organizația Studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) avea să fie înființată în 1997, iar Alianța Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în 1999, ambele în spiritul acestor principii. Lupta începută atunci este continuată de studenți reprezentanți și organizațiile studențești, indexarea burselor la coșul minim și (aproape) gratuitatea la CFR fiind îndeplinite abia în 2023. În alte cazuri, lupta de atunci continuă, cum ar fi creșterea bugetului alocat educației. Mulțumită studenților de atunci, acum nu mai este nevoie de greve, cu riscul de înghețare al anului pentru ca drepturile studenților să fie apărate și vocea noastră să fie auzită. Prin organizațiile studențești, prin studenții reprezentanți, sau chiar pe cont propriu, interesele tale pot fi protejate, dacă depui un minim de efort de cunoaștere a propriilor drepturi și de a participa la îmbunătățirea mediului academic pentru tine și colegii tăi. De exemplu, ai putea să îți evaluezi cadrele didactice, pe platforma AcademicInfo, până pe 14 ianuarie. Așa-i că îi mai ușor să îți faci vocea auzită astfel, decât să ieși la protest?

Surse:

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *