Fun fact: cea mai populară limbă din Complexul Hașdeu este muzica. Indiferent de diversitatea de care dispunem în campus, un lucru îl cunoaștem cu toții. Muzica nu ține cont de cine ești și de unde vii, ci de ce vrei să reprezinți.
Am realizat acest lucru când am ajuns să particip la ,,Săptămâna Bobocului”, organizată de OSUBB. Eram pierdută din toate punctele de vedere când am ajuns prima dată aici. Însă, participând la acele seri, am început să mă acomodez cu atmosfera la care se adunau zeci de studenți din cămine, pentru a împărți câte o bucată de cântec împreună. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am avut chitariști iscusiți. Pe lângă toate acestea, presupunem că locul de unde „izvorăsc” aceste talente este Complexul Hașdeu. Adevărat sau nu, să știți că acest fenomen a luat amploare și continuă să se răspândească. Ca să vă dovedim cele spuse, am intervievat ceva greieri de prin preajmă și ne-au dat câteva confesiuni.
Primul talent la această categorie este Cozmin Molonciuc
Povestea acestuia cu chitara a început la 13 ani, dar, ce-i drept, a avut noroc și de un prof de chitară ce l-a ajutat. Unde merge el, merge și chitara! Urmează să vă spună Cozmin care este cel mai fain perk la acest subiect:
,,Eram pe Eroilor undeva în toamna lui 2019. Pe atunci m-am apucat de cântat pe stradă pentru bani. Eram pe la finalul repertoriului cântând Râpa, iar dintr-o dată îl văd pe nimeni altul decât Tudor Chirilă. Domnul mă salută, eu îl salut înapoi, el merge mai departe. Am rămas acolo cântând același Re minor de vreo jumătate de minut. Am mai cântat încă o melodie, mi-am strâns chitara și am pornit în jos pe Eroilor. Cum coboram, Tudor Chirilă stătea liniștit la intrare la Narcoffee, savurând o cafea. Se uită la mine, zâmbește și îmi spune: „Ce s-a întâmplat, greieraș? Te-a fugărit ploaia?”. La care eu îi răspund: „Am cântat pe mai rău” (adevărat la momentul acela). Asta e doar o scurtă pauză de la soare.” După care m-am prezentat, i-am spus că îl admir și i-am urat o zi bună. Mi-a urat și el o zi bună și ne-am văzut fiecare de treaba lui. Nebunesc, nu? Ar fi fost fain dacă mă chema să cânt la unul din concertele lui, dar oricum nu aveam eu timp, chiar dacă mă chema.”
Răscolind mai adânc printre talente îl găsim pe Dragoș Coadă
Tatăl lui, îl încuraja să cânte și la chitară, în ciuda faptului că acesta cânta deja la pian. De multe ori refuza, însă la urma urmei a prins gustul și au ajuns să cânte amândoi. A decis să vină cu chitara la cămin. Dacă ar fi să ne gândim la dimensiunile pianului, am putea spune că nu a avut de ales. S-a împrietenit cu vecinii de palier care cântă și ei la diverse instrumente, formând o mică trupă în căminul 16. Fun fact: A cântat la chităreli organizate de colegii mai mari.
Am mers de revelion cu clubul de speologie, la cabană și mi-am scăpat chitara pe jos în curte (noroc că era în husă), după care am ridicat-o și am observat că se murdărise cu vomă de ceva animal. Am curățat-o cu paie. Deci no harm done.
Încă un talent ascuns este Ștefan Rădoi, student în anul I la biochimie
Pentru el totul a început într-o iarnă în clasa a VII-a, deci în anul 2017. Era plecat în vacanța de iarnă cu părinții şi câțiva prieteni la o cabană în Fundata. Unul dintre copiii celorlalte familii, cu un an mai mare decât el, îşi adusese chitara şi începuse să arunce câteva acorduri și mai apoi să cânte niște piese. Confesiunile lui spun astfel:
Probabil combinația de sunet dintre chitară şi lemnele trosnind în şemineu m-au făcut să mă uit altfel la chitara mea veche care zăcea în sufragerie. Am încercat să mimez un acord şi o experiență de 10 ani. O coardă ruptă mai târziu, în vara următorului an, am început să iau instrumentul mai în serios. În momentul în care am învățat prima mea piesă şi anume un fel de „Losing my religion” de la R.E.M. cu titlu necesar, ceva s-a schimbat. Stăteam mult, învățam şi repetam. Deci pot spune că hobby-ul mă preocupa 5 ore pe zi. La un moment dat coardele au început să își pună amprenta pe degete.
Tot el considera total necesar să aducă cel puțin chitara acustică la cămin. Momentan, el şi colegul lui de la percuție vor să-și facă un canal de YouTube în care să posteze cover-uri filmate în camera de cămin, în care să apară şi colegii lui și obiceiurile lor pe fundal pentru a oferi o experiență muzicală de cămin.
Un alt talent este Claudiu Stan
Claudiu afirmă mândru că este fostul toboșar al trupei Vertical Ego și actualul din trupa ABRUPT. Momentan cântă la percuție, deși a început cu chitara de mic. La vârsta de 9 ani a participat la o sesiune gratuită de lecții de chitară ținută de un domn din Brazilia venit la el în oraș. De acolo a început magia și iubirea pentru muzică. Descoperind că are ureche muzicală, a continuat să învețe de acasă. Claudiu a visat să stea la cămin și, cu atât mai mult, să vină cu chitara și tobele pentru a împărtăși cu restul frumosul care vine la pachet cu muzica și studenția. Încă din primul weekend de cămin, a organizat prima Chităreală în campus împreună cu colegii de la OSUBB din ani mai mari. Are și câteva compoziții originale, unite într-un album solo, care nu a fost niciodată lansat.
,O întâmplare amuzantă este din timpul concertului de anul trecut din cadrul Facultății de Biologie și Geologie, la un concert organizat de ei. În mijlocul actului, membrana de la toba mare s-a rupt și a trebuit să țin bătaia cu mâna. În același timp, cu cealaltă mână mutam pedala mai la dreapta pentru a bate pe membrana rămasă de inelul tobei. A fost o seara ciudată, dar ne-am descurcat.
Acum că știm care sunt făptașii cu pricina, vă aduc la cunoștință că mai sunt o groază de alte talente ce se ascund prin cămine. Să zicem că tehnologia nu i-a furat pe toți. Iar pe final doresc să filozofez un pic și să adaug câteva cuvinte pentru toți chitariștii ce nu au fost descoperiți, cât și celor ce au devenit auziți:
,,Don’t give up! I believe in you all. A person’s a person, no matter how small! And you very small persons will not have to die. If you make yourselves heard! So come on, now, and try!”
