Am întâlnit o femeie – o antreprenoare și coach care a reușit să își transforme aspirațiile în realitate, ideile în afaceri de succes, și îi ajută și pe alții să facă același lucru. Ea mi-a oferit o privire cu focus asupra vieții și carierei sale într-un interviu, iar eu m-am gândit să-l împărtășesc cu voi. Dacă ești student și te afli în căutare de inspirație și sfaturi pentru a-ți construi propriul viitor, acest articol este pentru tine. Așadar, pregătește-te să fii motivat și să înveți cum să-ți atingi obiectivele personale și profesionale prin intermediul experienței și sfaturilor Dianei Ioana Călin.
1. Cum arată cariera ta în momentul de față?
Susțin oamenii să trăiască mai frumos, mai sănătos, să trăiască în echilibru cu ei înșiși, cu viața, cu natura și cu munca lor. În acest moment al vieții mele, susțin în special femeile – femei creatoare, femei ghid, femei care sunt coach, terapeut sau antreprenoare în domeniul sănătății și al sustenabilității -, să își aducă vocea în lume, să își asume darurile, misiunea, și să genereze abundență fără să se epuizeze, fără frică de judecată și fără a avea o afacere care aduce prejudicii planetei. Dacă ar fi să sintetizez, prin munca mea susțin armonia în lume, armonia între oameni.
2. De unde a extras Diana din trecut inspirația pentru creionarea acestui traseu pe care îl urmezi în prezent?
Curajul meu, cumulat cu toate experiențele de învățare, de explorare, de a mă pune în serviciul comunității au contribuit și au construit-o pe Diana de astăzi, însă munca mea de acum se datorează cel mai mult mamei mele. În urmă cu 20 de ani, ea avea o afacere. Era o femeie extrem de activă care nu știa să se oprească, să-și dea pauzele pe care le merita. Nu știa să aibă grijă de ea, așa cum ar fi avut nevoie. După 20 de ani, îmi dau seama că, ceea ce fac eu acum e ceea ce ar fi avut nevoie mama mea atunci, adică susțin femei antreprenor, care au o misiune deosebită, să învețe să aibă grijă de ele, să se prețuiască și să-și gestioneze afacerea într-un ritm sănătos pentru ele și totodată, să aibă atenție și la veniturile lor.
3. A existat un punct de cotitură?
Cea mai mare bogăție a mea sunt oamenii din jurul meu, una dintre marile bogății. Domnul Călin Baciu a fost un om care a contribuit masiv la dezvoltarea mea printr-o simplă decizie pe care a luat-o când era decan, în a mă susține. Spun asta, pentru a-i inspira și pe cititorii acestei reviste, pe studenții de astăzi, să ceară ceea ce au nevoie. În anul 2009 în Istambul se organiza Forumul mondial al apei, un eveniment la care participau vreo 25.000 de oameni, de la educatori, antreprenori, oameni din politică care aveau treabă cu apa. Îmi doream să fiu prezentă la eveniment, însă în acea perioadă aveam o situație mai sensibilă acasă, afacerea mamei mele începuse să o ia la vale, așa că nu voiam să le solicit sprijinul financiar părinților, dar încercam totuși să găsesc o cale ca să pot participa la acel eveniment. I-am prezentat domnului Baciu care e motivația mea, ce aș putea să fac ulterior, cum aș putea aduce beneficii și facultății și dacă poate să mă susțină financiar din bugetul facultății pentru a-mi plăti transportul. Domnul Baciu, a spus da. Acel da, pentru mine însemnat foarte mult, pentru că a fost primul meu contact cu lumea internațională, profesional vorbind. Am întâlnit oameni foarte inovativi, foarte deschiși, foarte creativi și acela a fost momentul în care mi-am spus “dacă aș avea ocazia să lucrez cu asemenea oameni, aș pleca oriunde în lume.” S-a întâmplat să nu plec pentru că am avut curajul, îndrăzneala și deschiderea în viață de a mă înconjura mereu cu oameni care să mă inspire. Și cred că, da, oamenii m-au inspirat, oamenii din jurul meu, oamenii cu care am co-creat. Și inspirația minunată din interior și din natură, și din faptul că mi-am permis să visez chiar și atunci când unii spuneau că nu este posibil.
4. Ce gânduri îți evocă sintagma ”revelație personală”?
Ca formare sunt inginer de mediu, iar în primii 7-8 ani, m-am ocupat foarte mult de educație; educație pentru un trai în armonie cu planeta în aria sustenabilității, educație pentru profesori, dar axată pe partea de mediu. Am avut proiecte sociale, am lucrat și în zona de economie socială, economie circulară, și a fost un moment în care mi-am dat seama că eram foarte orientată în exterior. Voiam să salvez planeta, dar eram mai puțin atentă la nevoile mele. Acela a fost momentul în care am înțeles că pentru a putea genera o schimbare la exterior, e foarte important să am grijă de mine și această schimbare să vină dinăuntrul meu dintr-un spațiu de echilibru. După această conștientizare am dedicat câțiva ani formării mele pentru a putea susține alți agenți de schimbare în ceea ce înseamnă conectarea la sine. Apoi, pentru că începusem să-mi dau seama că pierdusem ceva din vedere, a urmat o perioadă în care am dus mai mult focus în a-mi crea o stabilitate financiară. Făcând o retrospectivă, a fost o călătorie care m-a purtat prin cei 3 piloni ai dezvoltării durabile și anume: echilibrul mediului, echitate socială și eficacitate economică. În munca de astăzi am ajuns într-un punct în care reușesc să le aduc pe toate 3 împreună, nu doar din teoria pe care o cunosc din facultate, ci din experiența trăită în viața mea, cât și în relație cu oamenii pe care i-am ghidat.
5. Oamenii din jurul tău te-au susținut sau din contră, te-au descurajat?
M-am înconjurat cu oameni care să-mi ofere susținere. Am avut parte de susținerea necondiționată din partea părinților mei, chiar dacă uneori nu mi-au înțeles visele, nebunia, alegerea de a opta uneori, poate chiar pentru instabilitate tocmai pentru a-mi croi propria cale. Pentru că în momentul în care încerci să începi să lucrezi pe cont propriu nu-ți oferă nimeni garanții. Am învățat să-mi construiesc în jurul meu o rețea de oameni cu un mindset asemănător și care să fie acolo să mă asculte când am nevoie. Care să fie acolo să mă sprijine necondiționat fără să mă judece. Și evident că au fost oameni care nu m-au susținut sau poate n-au știut cum să mă susțină, care m-au judecat, care n-au înțeles, dar eu am ales în acele momente să mă conectez cu cei care îmi ofereau susținere. Foarte mult timp m-am simțit o ciudată și o neînțeleasă până în momentul în care am găsit oameni în jurul meu care să vorbească pe limba mea, dar asta nu m-a oprit să merg mai departe. Chiar și munca mea de astăzi, modul în care trăiesc și ceea ce fac, pentru unii pare să sune a utopie, pentru că multă lume e prinsă în fuga asta după resurse și pe pilot automat.
6. Simți că ai valorificat ce ai studiat în facultate în cariera ta?
Foarte mult. Chiar dacă prea puțin am aplicat partea tehnică pe care am studiat-o, cumva, această facultate mi-a deschis mintea, m-a deschis spre noi oportunități și mi-a dezvoltat gândirea sistemică, am învățat să fac legături, am învățat despre relația dintre noi și natură, dintre natură și economie și despre modul în care funcționăm pe această planetă. Facultatea mi-a oferit această fundație prin care constant, în munca mea, urmăresc să susțin acest echilibru al vieții și să aplic partea de dezvoltare durabilă, adică susțin echilibrul dintre componenta economică și mediu. Ca și antreprenor, în avatarul meu de client sunt oameni care respectă sau vor să învețe aceste principii de echitate, de echilibru al mediului. Practic, susțin oamenii să aibă afaceri care nu dăunează mediului, în care oamenii sunt valorizați, în care ei au niște practici economice echitabile. Facultatea încă e parte din viața mea pentru că eu și o parte din colegele mele de facultate am fondat un ONG în care noi am creat ulterior, experiențe de învățare pentru tineri. În urmă cu un an am fost coautor la scrierea unui manual de educație pentru sustenabilitate, care se numește Respect pentru resurse.
7. Cu siguranță sunt și unii studenți care, poate, nu sunt mulțumiți cu facultatea lor. Consideri că pot să extragă lucruri folositoare de acolo în ciuda acestui fapt?
Au fost lucruri pe care și eu le-am judecat și cu care n-am rezonat în timpul facultății, de exemplu, nu erau cei mai buni studenți la noi în facultate, iar eu îmi doream performanță. Totodată, colectivul de profesori al facultății, era în formare ca și grup. Erau primii ani în care această facultate se forma și existau informații de la o materie la alta care se repetau și am primit multe informații care deja erau outdated. Cred că ține de măiestria fiecărui om și a fiecărui student să vadă ce îi servește din locul în care se află. Într-adevăr, poate să fie și momentul în care îți dai seama că ești în locul nepotrivit și atunci ok, ia-ți curaj și pleacă în altă parte. În cultura noastră cred suntem atât de obișnuiți ”să băgăm de vină” și să vedem ce nu funcționează fără să ne uităm la ceea ce e funcțional și merge.
8. Care erau prioritățile tale în timpul facultății?
Povesteam acum câteva săptămâni cu niște colege că ”măi, dacă aș mai fi o dată studentă viața mea ar arăta diferit”. Eram o studentă foarte silitoare, mergeam la cursuri și la seminarii, iar prioritatea mea era studiul, acțiunile pentru comunitate și timpul cu iubitul meu pe care îl aveam atunci. Nu acordam atât de mult timp socializării cu colegii, distracției, -lucrurilor pe care atunci le percepeam mai puțin serioase- . Dacă aș mai fi acum studentă nu aș mai lua viața atât de în serios. Nu aș mai încerca mereu să fiu fata bună, aș lua lucrurile mai în glumă. O altă prioritate când eram studentă era curățenia și ordinea, inclusiv în cămin. Pentru mine a fost așa un soi de wake-up call să accept faptul că, noi ca oameni, ca ființe sociale, fiecare trăim diferit și venim de acasă cu obiceiuri distincte. A fost un întreg proces de adaptare și de acceptare a celorlalți și de a depăși acel mindset de ”eu știu” și că toată lumea ar trebui să fie ordonată, și curățenia respectată, așa cum știam eu. Facultatea și tot ce înseamnă viața de student mi-a adus o reprioritizare a valorilor.
Banii nu erau o prioritate pentru mine, am învățat și am reușit să mă descurc cu ce am avut. Pot observa însă că diversitatea de experiențe care există în acest oraș, Cluj-Napoca și care, pentru a avea acces la ele, unele necesită resurse, îi determină pe mulți studenți să lucreze. Uneori poate să fie o necesitate și îi respect și îi admir pe cei care sunt angajați și încearcă să se descurce pentru că nu au resurse de acasă. Nu spun că e bine sau rău să muncești în timp ce ești student, nu există o rețetă. E o perioadă din viață cu care nu te mai întâlnești și te poți bucura de ea studiind, petrecând timp cu prietenii sau cu colegii, dar consider că și un internship sau experiența de muncă poate să fie super revelatoare.
Ce vreau să mai spun e că nu Facultatea e cea care te ajută să ai succes. Nu facultatea e cea care îți poate garanta succesul, ci modul în care tu ca și student îndrăznești să trăiești viața și să culegi oportunitățile pe care viața ți le aduce și să ai curaj. Eu cred că facultatea nu e necesară. De exemplu dacă acum aș avea un copil în clasa a 12-a i-aș spune ”Fă un voluntariat de vreun an de zile prin Europa, încearcă să vezi ce-ți place, ce te mișcă cu adevărat și doar după aceea înscrie-te la facultate.” E atâta acces la resurse și la informații, deci chiar nu cred ca facultatea mai e necesară decât dacă vrei să fii inginer de mediu 100%, ori avocat ori medic.
9. Ce crezi, contează să ai o anumită afinitate pentru un domeniu sau poți să reușești și muncind, practicând, adică să te străduiești mai mult decât restul?
Poți, dar nu recomand, pentru că fiecare om are o scânteie în interior și are o afinitate pentru ceva anume, are niște talente, și mă refer la acele lucruri pe care putem să le facem cu lejeritate , cu naturalețe cu ușurință, pentru care suntem născuți. Evident că e important să ne rafinăm, să le măiestrim. Una e să alegi ceea ce te face să simți viața din tine, te face să vibrezi și una e să alegi un vis care nici măcar nu e al tău sau e o iluzie. Ți-ai ales un model și vrei să fii tu ca x persoană și fără să ai înclinație spre acel domeniu să te apuci să lucrezi, să înveți.. nu zic că nu-i posibil, mai mult ca sigur este posibil. Cu siguranță sunt exemple în această lume, dar consumul de energie, efortul necesar sunt mult mai mari, și atunci apare întrebarea: merită? E un simplu exercițiu de imaginație, cum arată viața când ceea ce faci, modul în care te pui în serviciul celorlalți se naște din pasiunile tale, și cum arată viața când modul în care alegi să te pui în serviciul umanității e printr-un vis care aparține părinților, societății sau altora și la care, bineînțeles, fiind poate un om foarte smart începi să lucrezi și reușești, dar tu unde ești acolo? Și esența ta?
10. Ai renunțaț la ceva? Poate puteai să mergi pe alt drum și ai renunțat la acela în favoarea acestuia?
A fost decizia în care da, am renunțat după un an de zile la un job în corporație, acum 10 ani, pentru că, simțeam că în acel loc nu puteam să îmi folosesc potențialul pe deplin, să aduc inovație și să servesc lumii așa cum mi-aș fi dorit și am renunțat pentru un contract educational de 6 luni. Pentru mine nu e neapărat despre ”renunți la ceva” ci ”aleg ceva, prioritizez ceva”. Am renunțat la siguranța oferită de un sistem, o companie, o firmă, pentru a-mi construi propriul sistem de siguranță în interior, prin munca mea, și pentru a trăi în mod liber. Am renunțat la frica de judecată ca să pot să m-aduc în lume cu darurile mele. Renunțarea la secrete, renunțarea la măști care e o călătorie continuă, sunt lucrurile care m-au ajutat cel mai mult și au fost cele mai valoroase renunțări, nu renunțarea la job. Într-un moment în care am avut nevoie și am decis să prioritizez zona antreprenorială și afacerea mea, am renunțat chiar și la lucruri care îmi făceau plăcere: proiecte comunitare, proiecte creative, le-am pus o perioadă standbye ca să pot să mă concentrez pe ceea ce era prioritar în viața mea. E foarte important să ne cunoaștem valorile și în funcție de asta decidem la ce anume renunțăm și ce alegem. Pentru că știi ce se întâmplă? Când renunțăm la ceva, creăm un spațiu pentru altceva. Și e așa de important ca și oameni în general să depășim acea frică de a pierde și să mai lăsăm și spațiu de gol în viața noastră.
11. Cum arată o zi din viața ta?
Un lucru de neclintit -dar totuși schimbător- din viața mea în ultimii 6-7 ani e rutina mea de dimineață. A-mi oferii mie timp special în fiecare dimineață, a-mi oferii timp să mă conectez la mine, e modul prin care am grijă să-mi umplu cupa interioară înainte să le dau altora, fie că e vorba de 10 minute sau de 1-2 ore. În fiecare dimineață îmi iau timp să meditez, să îmi mișc puțin corpul, fac yoga, să mă conectez la intențiile zilei, rugăciunea iarăși e importantă în viața mea, să mă hrănesc dimineața indiferent că e vorba de un suc de fructe sau de un ceai, să îi dau corpului meu ce are nevoie. Am câteva ore blocate în calendar pentru sesiuni cu clientele mele sau programe de grup, timp blocat pentru a face alte lucruri pentru afacerea mea. Dar în afară de asta îmi place foarte mult să las spațiu pentru spontaneitate, pentru curgere, pentru a face ce simt că am nevoie. Mi-ar fi mult mai ușor să-ți răspund cum arată o lună din viața mea sau cum arată o săptămână din viața mea, pentru că, mai ales noi, ca și femei, funcționăm ciclic, și atunci e artificial să aștept de la mine ca o zi să fie identică cu cealaltă.
12. De ce ai ales să lucrezi cu oamenii? Ți se pare că e dificil?
Am ales să lucrez cu oamenii pentru că oamenii mă inspiră. Pot să văd atâta frumusețe și atâta putere în oameni, dincolo de fricile lor, de blocajelor lor, de durerile lor. E o splendoare, e o inspirație continuă și nu-i greu, pentru mine nu este greu, acesta este răspunsul corect. Am ales să lucrez cu oamenii în primul rând, pentru că îmi place să văd oameni fericiți, sau oameni care sunt în acceptare față de propria lor viață, și oameni care cred în visele lor sau își găsesc curajul să creadă în visele lor. Îmi place să văd oamenii, să văd sclipirea aceea din ochii oamenilor, e o onoare cum pot să contribui la asta. Cred că atâta pace și iubire ar fi în lume dacă oamenii s-ar cunoaște pe ei înșiși și ar ști să trăiască în armonie unii cu alții și să lucreze în armonie. Am ales să lucrez cu oamenii pentru că, consider că omul sfințește locul și fiecare om are puterea de a sfinții un loc. Și această planetă se va vindeca și își va regăsi echilibrul sau redefini echilibrul și prin contribuția oamenilor care locuiesc pe ea, și atunci, dacă în momentul în care am început facultatea credeam că o să lucrez pentru “salvarea planetei”, practice eu lucrez acum pentru oamenii care viețuiesc pe această planetă.
13. Ce dificultăți întâmpini în profesia de coaching și cum le depășești?
Nu știu dacă pot să spun că am dificultăți, ci provocări. Îmi dau că cele mai mari provocări ale mele sunt legate exact de ceea ce ofer în exterior, pentru că mai e și vorba aia că ”we came here to teach what we need to learn”, și o provocare mare a mea este să îmi gestionez creativitatea, să-mi calibrez creativitatea.
Coaching-ul e o bucățică din munca mea. Câteodată mă simt ca un fel de artistă în lucrul cu oamenii pentru că eu găzduiesc și cercuri de femei, dezvolt programe de mentorat în antreprenoriat pentru femei. Coaching-ul e doar unul din instrumentele pe care le folosesc, deci provocarea este să îmi gestionez creativitatea pentru că eu pot să funcționez ca o fabrică de idei. Am atâtea idei și bineînțeles că nu am timpul, energia și resursele necesare în această perioadă, ca să materializez toate ideile mele și atunci e mereu vorba de a mă recentra, a luat decizii, a mă întoarce la valorile mele și a prioritiza lucrurile. Detașarea. E o întreagă călătorie a detașării față de ceea ce percep succes sau eșec și a fost provocator. Am început să învăț asta cât mai mult, să nu mă identific cu rezultatele clienților mei, fie că la unii s-a petrecut ceva, ceea ce ei percep ca și eșec sau a fost un super succes. Și să am mereu încredere în viață, că ceea ce e cel mai benefic pentru celălalt se întâmplă. Nu munca în coaching, nu asta e provocator, ci a îmbina rolul de antreprenor cu rolul de coach. Uneori e așa de provocator, pentru că posed o intuiție foarte bună și îmi doresc, în ciuda acestui fapt, ca mereu puterea să rămână la client, să-și ia singur deciziile și să își găsească resursele și soluțiile, să nu intru într-un rol de salvator care ar putea să-i ia puterea, să observ un spectacol, dar fără să-i pun direct soluția în față. E foarte frumos și sunt foarte multe provocări.
Cu atâta naturalețe am învățat să trăiesc și să-mi fac treaba cu toate provocările care sunt. Este rolul de antreprenor pe care-l am, care are de făcut management, chestii administrative, care nu întotdeauna îmi plac, dar trebuie făcute. Pentru asta am angajat pe cineva și am un ajutor. A avea prețuri echitabile iarăși este o provocare, ce înseamnă echitabil pentru mine, ce înseamnă echitabil pentru clienți și asta iarăși îmi redefinesc. A-mi da permisiunea să îmi recreez business-ul, asta cred că e cea mai mare provocare, pe măsura cu care eu mă schimb, pentru că nu mai sunt Diana de acum un an, și eu am nevoie să-mi adaptez business-ul la devenirea mea. Asta e cea mai mare provocare -dar e și foarte frumos- și necesită multă prezență, multă răbdare, onestitate, capacitatea de a-mi asuma riscuri, de a mă opri, ca să mă aud pe mine.
14. Când selectezi un obiectiv din acea fabrică de idei pe care ai zis că o ai, cum îl duci la bun sfârșit, cum îl pui în practică, ca să reușești și să nu-l abandonezi?
În primul rând e important să cunosc ”de ce-ul” acelui obiectiv. Ca să reușesc e important să știu de ce e important acel obiectiv pentru mine, de ce e valoros să ajung la acea țintă de la acel final. În momentul în care mi-am definit mie asta și sunt pe deplin aliniată cu acel obiectiv, lucrurile încep să fie mai simple. Și important să găsesc acel cum, acel răspuns la cum, care poate să fie diferit, să văd care sunt resursele pe care le am la dispoziție, să mă însoțesc de bucurie. E foarte important ca munca mea să-mi genereze bucurie, desi evident că sunt și lucruri pe care le am de făcut, care nu neapărat le fac cu o extraordinară plăcere. Știu că sunt acolo, le fac, dar în general caut să fac lucrurile prin căi care îmi generează plăcere și să am un plan de acțiune cu pași concreți, să știu cum ajung din punctul A în punctul B, dar, foarte important este pentru mine deschiderea de a mă abate de la traseu. Pentru că se poate întâmpla uneori când ți-ai setat pe GPS, că vrei să ajungi din punctul A în punctul B și pe traseu să îți dai seama că ”mai bine aș ocoli pe dincolo, că nu-i așa mare circulație și mi-ar fi mai ușor, chiar dacă drumul poate e mai lung.” La fel e și în viață și această flexibilitate e ceea ce pe mine mă ajută foarte mult și în atingerea unui obiectiv îmi creez acel plan de lucru, acea structură, dar îmi dau permisiunea să curg cu viața, să fiu flexibilă, să ascult viața, să fiu creativă și uneori chiar să las fiecare pas să se construiască din cel anterior, să las etapele să decurgă una din cealaltă și să-mi dau permisiunea să nu știu. Asta e foarte frumos și valoros pentru că așa pot să descopăr mereu noi soluții și noi oportunități, și dincolo de această flexibilitate, capacitate de curgere, disciplina și consecvența sunt și ele importante.
15. Ce le recomanzi studenților?
Eu am mai scris o carte despre puterea surorității și frumusețea cercului de femei și modul în care cercul de femei a contribuit la devenirea mea și modul în care noi, atunci când ne întâlnim, poate fi foarte transformator. E o carte pe care am scris-o împreună cu alte 18 femei, și care se numește Femei în cercul lunii. Recomand și cartea Femei ce aleargă cu lupii. Doamne, nu știu de ce recomand cărți. E plină lumea, din perspectiva mea, de podcasturi, de cărți, noi nu mai avem nevoie de informații.
Consider că e atât de importantă experiența de viață și curajul de a acționa, de a experimenta, de a îndrăzni, și viața ne învață mult mai multe ca și cărțile de multe ori. Pentru că, dacă stăm să avem planul perfect e posibil să rămânem blocați. În momentul în care acționăm fără a aștepta ca planul să fie perfect, e posibil ca planul să ni se clarifice pe măsură ce acționăm și cred că mesajul meu pentru studenți este să îndrăznească, să trăiască, să se bucure de viață, să ceară ajutor, să se lase susținuți și să experimenteze. Investiția în ei să fie prioritatea lor mereu.
Articol redactat de Ali Moldovan
