În această dimineață, când am deschis draperiile și am fost întâmpinată de a treia zi consecutivă de ninsoare, mi-a fost confirmată pe deplin teoria Matrix și am început să mă rog să mă deconecteze Făt Frumos mai repede de la aparate ca să îmi pot începe viața în lumea reală. Și totuși, după ce mi-am băut cafeaua și am exorcizat stările astea nihiliste, mi-am dat seama că ceea ce se întâmplă e cât se poate de real și că, în ciuda memoriei mele scurte, am avut totuși parte de o întâlnire prelungită cu primăvara în tabăra din care tocmai m-am întors.
Înainte să mă poziționezi mental înzăpezită și înjurând printre buze degerate undeva în Făget, trebuie să-ți menționez că nu a fost totuși genul ăla de tabără. De fapt, nici măcar nu a fost nevoie să plec din Cluj, și cu toate astea, am avut parte de un vis artistic prelungit între 20 și 26 martie.
Eu sunt Andra și voi fi astăzi la butoane iar tu, schimbă-te în hainele de casă, fă-ți un ceai și așează-te confortabil, pentru că ești pe cale să vizualizezi primul Aftermovie în cuvinte al ediției 2023 de Creative Camp. Vizionare plăcută, sau altfel zis, spor la citit.
Știu că ți-am zis să te faci comod, însă am mințit. Va trebui să-ți iei ghiozdanul din cui, să-ți pui carnețelul și pixul cu gel, o sticlă cu apă și neapărat ceva dulce, pentru că, surpriză, este luni, 20 martie, ora 17:03, iar dacă nu scoți acum bicicleta din scară și nu pornești spre Centrul de Tineret, o să ratezi începutul taberei. Dar ce surpriză, traficul e lejer, vântul adie primăvăratic și parcă șoptește un strop de căldură, iar tu cumva ai ajuns chiar mai repede decât trebuia. Observi repede multe stickere turcoaz, semne de carte și un afiș care vrea să fie mai quirky, deci înseamnă că ești unde trebuie. Sunt niște voluntari care îți urează bine ai venit la intrare. Au tricouri cu Sfertul Academic și pare că și-au băut a treia cafea exact înainte să te vadă pe tine, altfel de unde atâta energie, dar te bucuri că a început ceea ce o să se dovedească mai târziu o săptămână numai lapte și miere (și limonadă, că doar nu degeaba ai primit remindere codate prin SMS).
Toate lămâile sunt acre la început
La primul atelier ajunge un domn bărbos îmbrăcat tot în negru, cu șosete dinalea colorate de le vezi prin H&M și zici mereu că o să-ți iei, dar nu-ți iei niciodată pentru că nu știi să le asortezi. Dar el știe. Ba mai mult decât atât. Știe și cum să scrie un articol, un comunicat de presă, un reportaj, și strecurând câte o glumă pe un ton surprinzător de calm, te învață și pe tine în 2 ore. Îți notezi tot ce apuci, asculți, glumești și te inspiri, și simți că săptămâna asta o să fie ce trebuie. Da, la început ai zis că mai bine rămâi acasă să termini episodul din serial, dar acum te bucuri că ai fost cu noi. Nu-ți face griji dacă ai început molcom tabăra. Toate lămâile sunt acre la început.
Nu am vrut să cobor
O nouă zi, însă de data asta joci de-a v-ați ascunselea cu primăvara, care s-a pitit strategic după cel mai gras nor de pe cer și ca să fie sigură că n-o găsești, a făcut cumva să plouă. Știu, patul de cămin n-a fost niciodată mai confortabil, de fapt n-a fost niciodată confortabil, dar acum parcă nu te-ai mai ridica. Și te înțeleg. Nici eu nu am vrut să cobor dealul până la L’Autre Cafe, dar astăzi vine Lena Chilari, mama tuturor răniților, tuturor poeților, și parcă ea e prima căreia ai vrea să-i spui că ai pierdut la v-ați ascunselea, să primești un biscuite și o îmbrățișare și să faceți poezie din cuvinte auzite, situații și traume. Și chiar asta ați făcut. S-a priceput atât de bine să te ajute să-ți montezi cortul pentru tabăra de creație, cortul tău, fortăreața ta cusută din vise, dorința de afirmare și nevoia de inspirație. Iar dacă până acum te îndoiai de săptămâna asta, acum ești sigur că ai ajuns unde trebuie.
Nu-ți cere niciodată scuze
Te-ai întors? Ne bucurăm să te avem aici cu noi. Da, așa este, noi ne bucurăm în fiecare zi oricum, dar cu atât mai mult miercurea asta, pentru că e deja miezul taberei noastre și cred că a venit timpul să-ți cunoști colegii de creație. Fetele astea două, Nicoleta și Dalia, care oricum par lipsite de inhibiții și emoții îți întind la intrare o foaie, un creion și un bețișor lung și îți spun să te așezi la o masă și să-ți alegi un partener. Doamne, ele oare nu știu că tu nu ai chef de socializare cu străini și pe deasupra, nici nu știi să desenezi? Asta este, nimănui nu-i pasă că ți-ai semnat sentința la umilire publică. Numai că nu-i deloc așa, ci doar ai dat din greșeală play la încă un episod de It’s all in your head. Hai lasă telefonul deoparte, ai mai văzut deja serialul ăsta iar aici e cu totul altă poveste. Mai bine ascultă indicațiile și pune-te pe desenat. Trebuie să faci portretul persoanei din fața ta. E chiar fascinant, înveți cum să determini măsurătorile feței, de care distanțe să ții cont și cum ar trebui să combini totul într-un desen. Surpriză, nu ești Picasso, dar aduce totuși a om ce ai pus pe foaie, ai trecut deja de etapa de small talk cu persoana din fața ta. La sfârșitul zilei, te-ai făcut cu un nou prieten și cu un portret. What a day.
Ce urât scrii.
Da, scuze, dar așa este. Și asta pentru că te chinui mereu să lași aliniat, să nu pătezi pagina și să nu îndoi colțurile, să fie totul apretat, să decorezi totul cu metafore fățoase și expresii enigmatice. Ioana zice stop. Aruncă cu idei pe foaie, scrie tot ce-ți vine, scrie mult și nu scrie bine. Fă-ți curaj să scrii urât, murdar, frustrant, urâcios și scârbos, și nu-ți face griji să devii neglijent cu arta ta. Și chiar asta ai făcut. Mulțumim că ai avut încredere să renunți la perfecționism în această zi de joi, deja ai mai crescut cu un centimetru mai aproape de cer, în curând vei fi gata să-ți desprinzi picioarele de pe pământ.
Incendiul din luminiș
Wow, ce săptămână agitată am avut împreună, parcă totuși meriți o recompensă pentru că ai fost alături de noi până acum. Haide, ajută-mă să fac focul de tabără. Altfel ce excursie ar mai fi asta dacă nu am putea să stăm pe lemne în cerc și să cântăm Vama Veche. Dar mai întâi va fi nevoie de muncă de echipă și câteva lemne. Focul ăsta totuși e diferit, se asortează cu tabăra. Așa că în loc să ardem lemnele primite la intrare, vom primi acuarele și vom picta pe ele, ghidați de Diana. Așa-i că nu te așteptai ca vinerea asta să ai parte de terapie prin artă gratuită?
Nu sunt pregătit să zbor din cuib
Cerul e frumos, și parcă ai mai sta așa la vorbă în fața focului până la următoarea reîncarnare, însă a început să devină frig deoarece scânteia a început să se stingă, și deși ai toate cele 3 hoodie-uri pe tine, nu reușești să te oprești din tremurat. Aiurea primăvară. Îți amintești totuși că există ceva care a reușit mereu să te încălzească indiferent de circumstanțe: teatrul. Așa că te îndrepți spre cantină, de data asta nu ca să-ți iei caș pane, nu pentru că n-ai vrea, ci pentru că e închis în weekend. Dar de fapt, ai venit pentru atelierul de mișcare scenică cu Dragoș. Sunt destui oameni aici, multe fețe noi, te roagă să te descalți și să pășești în cerc, iar mai devreme sau mai târziu, te surprinzi pe tine însuți cu mâna dreaptă pe gamba stângă a partenerului, cu picioarele în aer, țopăind și vorbind aiureli. E ciudat acest ritual, însă îți place să fii așa liber, parcă niciodată n-ai mai fost, și înainte să-ți dai seama, devii un alt noodle din bolul cu supă la plic al lui Dragoș Bucătaru.
Un actor grăbit
Te ciupești ca să te trezești din vis, îți pui repede papucii și pedalezi grăbit până în cealaltă parte a orașului, la atelierul de improvizație cu Tavi. Ajungi puțin cam târziu, dar totuși toată lumea se bucură că ești aici și începe runda doi de joacă. Ești deja mai dezinvolt, ți-ai ieșit mai mult din piele, acum deja câștigi la Hep și dai situații pe loc. Ne zâmbim unii altora, ne bucurăm să creem așa împreună, și știu sigur, sunt gata să pariez, că ne spunem cu toții, în gând sau cu voce tare:
Băi dar eu de ce n-am dat la teatru?
Ia-o de mână și spune-i că are cercei frumoși
Și urmează să-ți tot repeți întrebarea asta în cap și duminică la atelierul cu Cristina. Ne așezăm pe în cerc parchetul rece, facem cunoștință pentru o ultimă oară, apoi ne continuăm exercițiul de escapism. Ți se zice să te ridici, să vă luați cu toții de mâini și să cobori puțin înăuntrul tău ca să îți asculți respirația. Nu faci asta prea des, probabil de asta nici nu reușești să scapi de ticuri și de tremurat, însă acum e așa de bine să te liniștești încât îți promiți că după săptămâna asta îți instalezi Headspace pe telefon. Și atelierul continuă în același ton cald în care a început, cu mișcare browniană, contact vizual prelungit și complimente sincere, fără motiv.
Veverițele în pantaloni (de trening)
Mai clipești o dată și te trezești că e duminică, 26 martie, ora 16:00. Aproape a venit timpul să-ți iei adidașii de creație, colanții, sticla cu apă, pensulele, stiloul, poeziile, plângerile și pornirile artistice și să te întorci la viața normală. Ce aiurea. Și totuși, alegi să nu te gândești la ce urmează, ci mai bine să o asculți pe Luana și să-ți ieși încă o dată din zona de confort. Duminica asta ești dansator de hip-hop, ai groove, capeți atitudine, o iei de la capăt pe 5, 6, 7, 8 și la sfârșit, te bagi în cypher. Și ia uite ce cool dansezi, se vede că ai auzit că este un dans foarte nou în oraș, fii atent ce mișcări ai extras!
Și gata.
Acum citești asta, și fie îți amintești și zâmbești, fie îți pare rău că nu ne-ai lăsat să te deconectăm de la aparate și să te facem să te simți mai viu acum două săptămâni. Noi ne-am distrat, ne-am redescoperit și totuși, vreau să te las cu un singur gând, și ai face bine să ții minte. Creative Camp nu-i o tabără ca oricare alta. Nu se întâmplă doar la final de martie, în câteva locații, cu 5-6 traineri și o gașcă de oameni. Nici nu se termină și reîncepe. Și asta dintr-un singur motiv: pentru că arta ta e mereu cu tine. O porți mereu în interior. În ghiozdan, în notițe sau în suflet. Și ea te așteaptă s-o scoți de acolo și s-o arăți tuturor, să nu te oprești din creat, cum îți promitem că nici noi nu ne vom opri.
Pentru că limonada de anul ăsta a fost dulce, dar viața-i acră fără artă.
