Cu toții știm cât de greu este să fii student la două facultăți în paralel. În acest articol, am decis să stăm de vorbă cu Tibi. Tiberiu-Adrian Bălțăteanu este student în anul 3 la Drept și în anul 2 la FSEGA. Fiind și președintele ONG-ului Aiesec, el ne va dezvălui cele mai bune sfaturi ale sale.
Dacă te gândești să iei o asemenea decizie, interviul următor îți va clarifica toate curiozitățile.
1. Ce te-a determinat să iei decizia de a fi student la două facultăți?
Am început Dreptul în 2018. Am făcut 3 ani la buget, doar că în anul meu 2, semestrul 2, am fost în Erasmus, în Olanda. Am început să mă îndepărtez de ce înseamnă Dreptul la nivel academic în Cluj, pentru că, în comparație cu cel olandez, era complet diferit. Am fost foarte demoralizat, motiv pentru care rezultatele mele din anul 3 au fost că nu am trecut anul. Totuși nu am vrut să nu fac nimic cât timp eram în Cluj, motiv pentru care m-am înscris și la FSEGA, specializarea Economics and International Business. Momentan sunt anul 2 la FSEGA, anul 3 la drept, cu perspectiva ca anul viitor să le termin pe amândouă. Momentan nu-i ușor, pentru că am multe de făcut, dar mi-am asumat că o să fie niște sacrificii de făcut la anumite materii, dar în următorul an și jumătate, din februarie până în iunie 2024, o să-mi dedic tot timpul pentru facultăți.
2. Care a fost prima ta impresie în momentul în care ai ajuns practic să faci două facultăți, ținând cont că totul se desfășoară în format fizic?
A fost interesant, însă nu am nevoie să excelez la toate, ci doar la ce mă pasionează. La unele materii pot avea notă de trecere din timpul semestrului, prin activitatea de la cursuri și seminarii. Când m-am înscris la FSEGA, am aflat asta pe parcurs, dar astfel îmi pot axa timpul din sesiune pe Drept, unde chiar e nevoie. Examenele îmi sunt echivalate cu cele din anul în care am picat.
3. Când erai în liceu și ai făcut alegerea facultății, ai proiectat faptul că vei fi student la 2 facultăți? Cum te vedeai atunci?
Niciodată. În clasa a XII-a, semestrul 2 m-am decis ce facultate voi urma. Nu aveam foarte multe perspective, nu știam la ce sunt bun. În orașul în care am crescut, nu am avut foarte multe oportunități de a mă dezvolta. Am început să mă cunosc târziu și nu am avut atât de mult timp la dispoziție să descopăr cine sunt și ce înclinații am, motiv pentru care am ales ceva ce mă poate ajuta pe mai multe domenii în viitor.
4. Au corespuns așteptările tale în legătură cu modul în care se va desfășura studiul la două facultăți?
Da, întrucât știam că voi fi ocupat și va trebui să fac sacrificii. Dacă era online, era super, puteam mult mai ușor să fiu prezent. Distanța dintre facultăți este destul de mare. Știam că unele materii se vor suprapune, așa că m-am transferat într-o altă grupă, care se potrivește perfect.
5. Ce relație ai cu colegii din ambele facultăți?
Momentan nu am, din mai multe motive. Am prieteni care sunt în anul meu, dar nu sunt în grupă cu mine. Apropierea de colegi m-ar face mult mai focusat pe facultăți, ceea ce vreau să fac. Scopul meu este să mă apropii de ei profesional, academic. La cursuri suntem mai multe specializări, deci mă cunosc cu mai mulți.
6. Care a fost reacția părinților tăi?
Ei credeau că las facultatea pentru voluntariat, iar din momentul acela mi-au oprit complet susținerea financiară. Chiar dacă au aflat că sunt și la a doua facultate, nu s-a schimbat nimic în decizia lor de a nu mă sprijini, dar între timp, am și lucrat, pentru a mă putea întreține.
7. Vezi jobul ca pe o soluție pentru propria întreținere, ca student la 2 facultăți?
Nu. Nu aș lucra decât în anii 2 și 3, când de regulă se cere practică. Dar în locul lor m-aș axa 100% pe facultăți și să beneficiez de bursă. Astfel ai avea și cunoștințe din facultate, dar și tu te-ai simți mulțumit. Am avut un job part-time, dar simțeam că pierd timpul și energia, deci nu era rentabil pentru mine.
8. Profesorii te înțeleg în această situație?
Mereu. Profesorii mereu mă ajută, la FSEGA au fost 100% de acord. Întrucât la Drept am schimbat grupa prin cerere, cu profesorii de acolo nu a mai fost nevoie să vorbesc individual.
9. În momentul în care aplici pentru un job sau un proiect mai important, contează mai mult mențiunea că ai 2 facultăți?
Multinaționalele, unde vreau să merg, cer strict să ai măcar o licență, altele cer 2 licențe, iar altele cer o licență si un master. Nu cred că ar conta foarte mult pentru companii, cât contează pentru mine personal. Mă ajută foarte mult ambele facultăți, întrucât vreau să ajung pe o poziție de management într-o companie, iar managementul cere ca tu să știi toate ariile companiei. Dacă știu Economie și Drept, sunt multilateral dezvoltat, ceea ce e un avantaj pentru mine. Eu sunt o persoană interdisciplinară, nu pot lucra o singură chestie.
10. Ai luat în considerare posibilitatea de a face o singură facultate și un program de masterat în alt domeniu?
M-am gândit la asta. Dar atunci când faci două facultăți, poți face oricând masterat. Dacă termini o facultate, șansele sunt mici să te mai apuci de alta. Dacă faci Dreptul 4 ani, programele de masterat sunt de 1 an și nu m-aș mai fi apucat de altă facultate. Am nevoie să progresez și pe alte planuri, nu să fac altă facultate. Deși va fi mai mult de muncă, este mai flexibil.
11. Cum te descurci cu timpul?
Mă împart între facultate și proiecte, dar îmi prioritizez lucrurile cele mai importante pentru mine. Nu am nevoie de toate cursurile. La Drept, de exemplu, mi-am tăiat toate cursurile pentru că le am deja scrise de mine și înregistrate din timpul pandemiei, iar multe lucruri nu s-au schimbat. Când se actualizează ceva, suntem anunțați. Din punctul acesta de vedere, consider că am mai câștigat niște timp.
12. Tinzi să prioritizezi o facultate?
O fac, dar nu neapărat din plăcere. Îmi place să merg mai mult la FSEGA decât la Drept. Din ultimul an picat, simt că am o reținere foarte mare și o frică să fac lucruri la Drept. Mi-e foarte greu să merg și să intru în ritm. Dacă amâni să mergi la Drept, profesorii merg mai departe 100 de pagini. E foarte dificil, se acumulează foarte multă materie în foarte scurt timp. Câteodată mă simt copleșit de ce se întâmplă acolo, dar sper să mă descurc în sesiune. Prioritizez doar ce îmi place.
13. Ce faci în timpul liber, când simți că e prea mult?
Încerc să nu ajung acolo, dar în general îmi place să merg la sală. Mă ajută foarte mult asta, e suficient cât să-mi iau doza de încredere. Mănânc sănătos și mă odihnesc suficient. Astea mă ajută să nu am perioade foarte mari în care să mă simt suprasolicitat. Curățenia în general și mediul în care sunt îmi influențează foarte mult starea. Îmi iau foarte mult feedback din ceea ce se întâmplă în casă.
14. Ce sfaturi ai pentru studenții care vor să dea la două facultăți?
Nu mi se pare o idee bună să te înscrii din prima la 2 facultăți doar pentru că nu te poți decide. Dacă ești la o facultate ușoară, fii foarte bun în ce faci. Dacă îți alegi asta, ar trebui să vrei și să știi din start că vrei să mergi în domeniul respectiv. Dacă pe parcurs îți dai seama că nu te regăsești, poți schimba facultatea. La mine e puțin diferit, știam că vreau asta. Am continuat Dreptul pentru mine, să dovedesc că pot să trec.
15. Cum te vezi în viitor?
Fiind student la două facultăți în care văd o legătură, am mai multe posibilități. Pot fi practician în insolvență. De asemenea, contabilitatea se plătește foarte bine când există o creștere economică. Știu și drept și economie, deci pot deveni și expert judiciar.
Articol redactat de Georgiana Negoiaș