Știu, internetul e plin de tot felul de citate motivaționale, care până la urmă ne ajută mai mult sau mai puțin. Ce scrie aici nu face parte din ele, din simplul fapt că nu este un citat și nu este menit să te motiveze, ci să te facă să înțelegi că ești capabil sau capabilă de orice vrei să faci. Îți trebuie doar puțin curaj.

Am fost pusă, cel mai probabil ca și tine, în situația în care să îmi doresc să fac destul de multe lucruri. Mai mult de atât, știam că pot să le fac. Ideea e că mereu intervenea comoditatea sau gândul că mă pot apuca mai târziu, am timp. Au trecut câteva zile, o săptămână, o lună, nu am mai făcut nimic din toate planurile pe care le aveam. De fiecare dată mi-a părut rău.

A fost nevoie de o singură zi și o discuție cu o prietenă (iar în cazul de față, eu sunt prietena pentru tine) pentru a realiza că potențialul rămâne la stadiul de potențial dacă nu știm să ne folosim de el. E adevărat. Gândește-te acum la ce ai face dacă nu ți-ar fi frică sau nu ai sta mult prea bine pe canapea.

De exemplu, frica mea cea mai mare a fost întotdeauna vorbitul în public. Nu concepeam ca eu să îmi pot spune ideile în fața a mai multor oameni, deși știam că ar putea fi bune. I-am lăsat mereu pe ceilalți să vorbească și pe mine să mă gândesc că și eu puteam spune aceleași lucruri.

Acum am început să vorbesc în public. Nu e chiar atât de rău. Ideile mele sunt chiar bune. Asta încerc să îți zic și ție. Ideile tale sunt de fapt bune și merită auzite. 

Părerea ta despre tine e mult mai importantă decât părerea celorlalți despre tine

De cele mai multe ori, nu facem anumite lucruri pentru că ne e frică să fim judecați, ăsta e un lucru bine știut atât de mine cât și de tine. Dar e chiar atât de important ce păreri au oamenii din jur despre ceva ce vrei tu să faci? E atât de important încât să te oprească din a-l mai face? Eu aș zice că nu. Ești aici pentru a experimenta orice crezi tu că ar fi bine pentru tine și orice crezi că se apropie cel mai mult de persoana cu care vrei să te identifici. Tu ești cel sau cea care are responsabilitatea de a face tot posibilul de a ajunge la omul care vrei să fii. Iar eu promit că o să ajungi. Dar trebuie să începi, de acum, nu de mâine.

Ne oprim aici. Acum începem

Partea cu discutatul este gata. Du-te în acel internship. Scrie-i persoanei tale dragi. Trezește-te cu o oră mai devreme. Fă voluntariat. Poartă pantalonii ăia. Vorbește în public. Pentru că nu o să fie atât de rău pe cât ai crede și pentru că asta te aduce cu un pas mai aproape de tine. 

Plus, if you don’t start today, the loop will repeat tomorrow.

Articol redactat de Adelina Turcu

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *