Ziua a treia din cadrul Creative Camp a continuat cu o discuție foarte nice și chill alături de Dan Costea, chitarist și solist în trupa Coma. În acea seară liniștită de miercuri l-am rugat pe Dan să ne „cânte” și nouă povestea lui, să ne vorbească despre pasiuni, creativitate și, bineînțeles, despre Coma. 

Am reușit să cunoaștem un om sincer, foarte mișto, pasionat la maxim de ceea ce face, cu o experiență muzicală impresionantă. Am aflat astfel povești interesante despre viața sa din perioada liceului sau facultății și despre trupele în care a cântat. Toate acestea le găsiți în rândurile de mai jos:

1.        Cine este Dan Costea? Ce obiceiuri ai, pasiuni, cum arată rutina unei zile?

Nu există o persoană specială în ceea ce privește artistul Dan Costea. Sunt același și pe scenă și în viața de zi cu zi. E funny că la concertele noastre tot timpul apar povești din astea despre noi și despre ce am făcut acasă și despre „Hei, de ce e fiu-miu singur?”, „unde e nevastă-mea?” și fiu-miu se urcă pe scenă și-mi spune „Tatii hai să mergem acasă” și eu îi spun că „mai am puțină treabă cu oamenii ăștia care sunt în fața mea” și lucruri de genul. Nu sunt diferențe mari între eu de pe scenă și eu cel de acasă.

Ca pasiuni, în primul rând, este muzica – o făceam încă de mic, fără să știu că o să am cândva formație. Mi-a plăcut ideea să am o trupă, știi, nu să fiu un virtuos al unui instrument, mie mi-a plăcut să fac melodii, mi-a plăcut să compun din prima zi în care nu știam să cânt. Adică eu când am învățat primele două acorduri la chitară am zis „Gata, eu vreau să fac o melodie. Nu vreau să mai cânt astea două acorduri că-s plictisitoare, vreau să fac o melodie din ele.” Cam așa a fost mindset-ul meu de la început.  

Pe lângă muzică, îmi place să desenez foarte mult, îmi place grafica și  tot ce înseamnă Photoshop. Îmi place puțin și fotografia, îmi mai ajut soția să se ocupe de proiectul pe care l-am început împreună, Pui de poze, unde ea făce fotografii de bebeluși. Îmi place să pescuiesc, să fac scuba diving.

2.      Experiențe din liceu. Ce a fost înainte de Coma?

Prima formație de adevăratelea, unde am cântat cu instrumente reale, a fost Lazy bones. Eu am făcut liceul Adexenopol, care era un liceul de finanțe și, din cauza asta, se adresa mai degrabă fetelor. Eram trei băieți în toată clasa și ne-am hotărât să ne facem formație: aveam toboșar, eu la chitară și vocal și un basist pasionat și el de muzică. Am ținut așa liceul, ulterior tobașarul s-a retras din activitate și l-am cunoscut pe Piticu care este acum în Coma și cu care am făcut formația Ska Burger. Cu Lazy Bones am înregistrat un demo, aveam vreo 30 de cântece, era o muzică destul de naivă, dar la vremea aia, în ’96, încercam să ieșim din zona asta de rock cum se perceput la noi. Eram în alt film și încercam să ne îmbrăcăm și noi să fim în zona aia, iar muzical eram tot așa, cânta încercam un alternative al vremii.

3.      La ce melodie ai vrea să faci cover în viitorul apropiat?

Hmm, sincer nu m-am gândit. Nu suntem o formație care să ne ocupăm foarte tare de cover-uri, dar atunci le facem încercăm să le reproducem în așa fel încât să sune ca noi.

Totuși mi s-ar părea interesant să fac cover la o formație românească, poate Subcarpați sau ceva de hip hop, Deliric sau CTC.

4.      Cum a început Coma?

Măi, a fost o evoluție naturală a lucrurilor.

Lazy Bones a fost format din 3 băieți care nu știau să cânte și fiecare am învățat să cântăm la instrumente pe unde am putut ca să reușim să facem. După care am avut un imbold când m-am întâlnit cu niște băieți foarte talentați, Călin Marcu (EMIL) și cu Barbu Nicolae, care a fost cu noi în Coma mulți ani și am ajuns să rupem Lazy Bones în două, iar eu cu toboșarul, Călin Și Nicolae am făcut formația Ska Burger, unde cântam muzică punk. Bruzli vs Vandam e de atunci, Copacii înfloriți de la Emil e tot de Ska Burger, adică au fost niște piese făcute atunci, dar pe care fiecare le-am cântat în următoarele trupe.

Ska Burger a avut o durată scurtă de viață, a fost doar un an sau doi pentru că România nu era pregătită de Ska Punk și atunci cumva ne-am despărțit. Muzica Punk îmi place foarte mult,  dar eu am în mine o parte mai dark așa, iar muzical vorbind nu pot să creez piese vesele. În 90% din cazuri îmi iese ceva deep, ceva care te bagă într- anumită stare. Și de aceea nu am putut să continuăm cu Ska Burger.

După chestia asta haioasă, de Ska Punk, m-am întâlnit cu Cătă, care avea și el o altă formație, și cumva simțeam că suntem în același film. El era mai poet, ușor depresiv și am zis amândoi, băi hai să facem o trupă  împreună. El era în Daft Allison atunci și inițial a spus să mă cuplez eu și Piticu și să continuăm cu Daft Allison, dar ne-am dat seama că vrem să facem ceva diferit față de ce făcuse el și așa a luat naștere Coma. S-a tranformat în ceva altceva față de ceea ce făcusem noi până atunci, iar gândul ăsta și felul de a cânta pe care îl auziți acum este fix ce am simțit noi atunci că trebuie să facem. Deci așa s-a născut Coma, din aceste mici formații de liceu sau de facultate.

Odată formată echipa asta pe care am făcut-o noi atunci care s-a stabilizat în timp, ne-am dat seama că ăștia suntem, simțeam aceleași lucruri, aveam același mod de a gândi în legătură cu muzică. Nu ne doream să fim Satriani sau virtuoși. Voiam să facem o chestie ca un bulgăre care să lovească și să fie nice, în concert să sară lumea și să-i sfâșie sufletul. O combinație între această pană și bâtă pe care am văzut-o mai târziu în logo-ul Coma.

5.   Ce înseamnă Coma?

Și cu ăsta a fost o potriveală. La început ne întâlneam la mine acasă să facem melodii, dar nu știam cum ne numim, iar Hefe, care nu era încă în Coma, dar era prieten de-al trupei, a zis că era foarte supărat. Pe vremea aia, apărea un club în Centrul Vechi, unde prietenii lui făceau curat și cumpăraseră locul și a zis „uite vin de la ăștia de unde se face clubul din Centrul Vechi și le-am propus să se numească Coma, dar ei vor Fire.” Când am auzit Coma am zis că ăsta este numele nostru, ce facem noi este undeva între o muzică foarte dură și una foarte blândă. Coma este starea dintre bine și rău. Atunci când ești în comă, te poți trezi la viață să fie totul bine și frumos sau poți să mori și să fie trist pentru toată lumea. Este linia asta fină între bine și rău, între lumină și întuneric, între duritatea din unele piese și calmul altor fraze din Coma. 

6.     Cum vă compuneți muzica? Unde găsiți inspirația?

Inspirația vine în diferite momente. Se întâmplă lucruri random care te inspiră, nu știu de unde vin, habar nu am, pur și simplu se întâmplă să ai zile. Nu avem vreun proces sau o rețetă cu care lucrăm, e random felul cum se potrivește fiecare cântec.

De exemplu, chitara de la începutul piesei Orizont, a fost făcută de mine în timp ce făceam probe de sunet pentru un concert în Herăstrău. Când îmi zicea sunetistul „dăi din chitară” ca să vedem cum sună, eu am făcut melodia aia fără să vreau, mi-a plăcut cum sună am tras repede pe telefon acordurile să nu o uit și acasă am continuat. Așa au pornit unele piese

7.      Cum treceți peste blocajele creative?

Cu răbdare sau să faci altceva. Dacă vrei să termini piesa X și ai acest blocaj e posibil să nu iasă nici dacă te dai cu capul de pământ, poți să te târâi pe jos. Dacă totuși iese și nu-ți place, o faci degeaba. Dacă-ți place ție, o să-i placă și publicului. Uneori poate nu e vremea potrivită, poate ceva din jurul tău nu-ți oferă muza să poți să compui versul ăla de care să fii mândru și pe care vrei să-l arăți oamenilor.

8.  Cum vezi Coma peste 20 de ani?

Cred că în continuare o să fim tot noi, influențați în continuare de lucrurile din jur. Ascult muzică de tot felul și atunci e normal să evoluez muzical și să fac în continuare piesele Coma, care înseamnă combinația asta între dur, rock și lent, dar și cu un mic pas în prezent. Nu se schimbă de tot formația Coma, dar evoluează ca sound și ca mood în general, încercăm să păstrăm evoluția.

9.     De unde vă găsiți inspirația pentru clipurile pieselor?

Clipurile de la Document, Un Semn, Orizont și alte câteva au fost făcute de Vasile Alboiu, un regizor foarte talentat, pasionat de partea de video. În principal noi nu ne-am băgat peste el pe partea de videoclipuri, îl lăsam pe el să transpună ce simțea și ce vedea când asculta versurile și piesa. Îi dădeam melodia, nu-i spuneam despre ce este vorba și ne lăsam duși de poveștile pe care le simțea Vasi, pe partea de video, și spuneam „let’s do it”. Aveam încredere totală în ce debita el și-l lăsam și pe el să fie creativ, noi deja fusesem creativi pe partea muzicală. În zona de videoclipuri nu ne-am prea implicat, am preferat să lăsăm pe altcineva să le facă.

Uneori pot să le fac eu, spre exemplu pentru Aurora, acea bombă roz pe care am pus-o ca icon vizual, a venit de la Cătă care a spus că piesa asta este despre puterea pe care ți-o dă o nouă zi, despre cum te încarci de energie atunci când te trezești și e numai soare afară sau vrei să lași totul deoparte și să fie o zi numai de bine. Până la urmă ține de mentalitatea ta dacă tu vrei să faci să-ți fie bine într-o zi, asta e bine să se întâmple dimineața, să ai a good start.

Și pornind de la ideea asta am zis „hai să facem o bombă”, care are o conotație negativă, că e bombă, dar dacă e roz deja te gândești că e o bombă care explodează cu bucurie, cu chestii nice și lucruri frumoase. Și de acolo a venit, dintr-un sentiment pe care l-a avut el.

10.   Dacă n-ai fi făcut muzică cu ce altceva te-ai fi ocupat?

Păi cu ce mă ocup deja, pentru că eu mai am și un job unde sunt art director într-o agenție de publicitate, pe care l-am iubit încă din prima zi de când am auzit de el. M-am apucat de publicitate la sugestia lui Dan de la OCS, care lucra deja în domeniu.

Și desenul a fost o pasiune și o bucurie de a mea, desenam pe toate caietele la școală, iar toate astea au dus către grafică la un moment dat. Și desenele și muzica pe care le făceam în joacă au ajuns să devină surse de venit pentru mine, să fie pasiunile și meseriile mele.

11.   Ce urmează?

Avem câteva concerte programate în următoarea perioadă, inclusiv în Cluj. Urmează să lansăm un album nou care se numește Acordul părinților de 6 piese mai tristuțe, mai de introspecție și un album care se numește Petrecerea Copiilor care o să fie de dans și de veselie și abia aștept să ne vedem la concerte, să fie bine și să facem rock’n roll împreună.

Aceasta a fost o sinteză a discuției cu Dan din LIVE-ul ținut pe pagina de Facebook “Sfertul Academic”. Dacă te-am făcut curios de mai multe, urmărește-ne și pregătește-te pentru multe alte articole faine.

Articol redactat de Diana Popa

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.