Te-ai gândit până acum că poți găsi inspirația, dar și sfaturile din domeniul de care ești pasionat, chiar pe pagina Sfertul Academic? Ei bine, prin Creative Camp, acest lucru a fost posibil!
Creative Camp, proiectul lansat de Sfertul Academic, se află la a doua ediție în acest an și organizează workshopuri și LIVE-uri cu invitați care împărtășesc experiențe din cariera lor.
Proiectul a debutat anul acesta cu un LIVE în cadrul căruia a fost invitat Răzvan Băltărețu, editor-șef la VICE, publicația populară în rândul cititorilor prin originalitatea și transparența sa. Am povestit cu Răzvan despre jurnalism, studenție, pasiuni și blocajele creative, interviul integral putând fi urmărit pe pagina de Facebook ”Sfertul Academic”.
Întrebările adresate, precum și răspunsurile primite, curg de-a lungul acestor linii:
1. Poți să ne spui câteva lucruri despre tine și despre viața ta profesională?
Cu activitatea din jurnalism am început din liceu când Academia Cațavencu avea o revistă pentru liceeni, “Academia de Gașcă”, ceea ce era prin 2010-2011 și eu mă băgasem în treaba asta ca să distribui revista și să îmi apară articole acolo, era totul gratuit, dar era o expunere utilă, și pentru că îmi plăceau poveștile oamenilor și pentru că citeam ziarul respectiv, care a fost cel mai longeviv ziar de satiră din România. Apoi am intrat la facultate pentru că îmi plăcea mai mult să scriu decât să fac informatică. Am început oficial în 2012 într-un start-up care mai târziu a fost integrat în Adevărul, unde am scris primele texte mai importante în afară de știri.
2. Atunci a pornit și pasiunea ta pentru scris?
Nu, a pornit de fapt în 2008, am dat peste primul blog, am citit în zona asta de bloguri, mi s-a părut interesant să ai o anumită personalitate, apoi am descoperit Academia Cațavencu și mi-a plăcut umorul acela.
3. Au existat persoane care și-au pus amprenta asupra carierei tale sau care te-au inspirat să urmezi această carieră?
Mai degrabă nu neapărat să o urmez că eu oricum voiam s-o fac. Ca om, a fost cineva de la Adevărul, Andrei Velea, și cred că el a fost cel mai potrivit ca exemplu pentru că reușea cumva să rezume în titlu esența unui subiect. Altfel, mi-au plăcut oameni în funcție de cum au scris, dar ar fi destul de mulți.
4. Poți să ne spui mai multe despre studenția ta și despre perioada asta, adică în timpul ăsta ce skilluri ți-ai format sau ce ai dobândit în acești ani?
Am făcut jurnalismul la Universitatea București. Ce am căutat cel mai mult în facultate a fost să cunosc oameni și să învăț cât mai mult și atunci am consolidat cumva zona asta de a citi. Și, am căutat, cel puțin pentru ceea ce voiam eu să fac, jurnalism, să aprofundez chestii din arhivă, pur și simplu mă duceam la Biblioteca Centrală Universitară și mă uitam cum scriau.
5. Ce sfat ți-ai da dacă te-ai întoarce în momentul în care ai fost student?
M-aș sfătui să țin legătura cu profesorii și să vorbesc mai mult cu ei. Au fost unii de la care puteam să învăț mai mult și ei au avantajul că pe un domeniu știu mai mult. Și a doua, îmi pare rău că nu am profitat de un schimb de experiență, mi-ar fi plăcut să mă duc să mă înscriu în diverse proiecte.
6. Spuneai că în anul doi ai început la Adevărul, oare poți să ne spui puțin mai multe despre parcursul tău profesional de până acum?
Da, am început în anul doi de facultate la Adevărul, după, în 2015, am început colaborarea cu VICE ca redactor pe anumite subiecte; eu atunci la Adevărul eram pe zona de tehnologie. Colaborarea cu VICE am început-o tocmai ca să-mi explorez zona asta de jurnalism social și pentru că voiam să învăț mai mult, pur și simplu. Din 2017 am continuat, o vreme a fost o publicație de tehnologie Playtech care făcea parte din Adevărul și eu am trecut cumva pe zona aia. Din 2017 până anul trecut am fost în zona asta la Playtech ca redactor-șef și aveam și o colaborare cu HotNews. Am avut practic între 2019 și 2021 aceste trei activități în paralel, VICE, HotNews și Playtech, și de anul trecut sunt la VICE ca redactor-șef.
7. Ce publicații internaționale urmărești?
Săptămâna asta mi-am făcut abonament la The Economist, dar ca o listă scurtă de recomandări: The Guardian, New Yorker, Deutsche Welle, Daily Beast, politico.eu, poate ar trebui să zic VICE aici că sunt la ei acum. Rămâne așa ca o recomandare finală să punem acolo New York Times doar pentru longevitate.
8. Cum ai ajuns redactor-șef la VICE România și ce presupune mai exact activitatea ta?
Există de fiecare dată când vorbim de astfel de funcții un moment potrivit pentru ele și în mare parte ele sunt alocate prin recomandări. Având o relație destul de lungă cu publicația, deci până anul trecut 6 ani, plus că am avut 2 ani în care am fost editor de weekend, o știam destul de bine, plus că îmi place pentru că prezintă actualitatea într-o cu totul altă notă și am vrut să văd dacă pot să fac lucrurile astea bine și să le fac și mai bine. Legat de ce presupune, în mare parte se poate împărți în două structuri, discuțiile și dezbaterile pe zona editorială, și o zonă să zicem birocratică, de organizare, cu accente administrative. Practic discutăm ce subiecte ar merita să explorăm sau nu. Pasăm aceste subiecte, ne vin textele, lucrăm pe ele, editarea propriu-zisă înseamnă mai multe lucruri: să aibă coerență textul, să ne asigurăm că nu este plictisitor și, nu în ultimul rând, să ne asigurăm că oamenii au un motiv pentru care l-ar deschide.
9. Ce te-a făcut să rămâi la VICE și nu la altă publicație? Cu ce e diferită?
Mare parte din presa din România, și aici mă refer la publicațiile pe care le știți și care au conținutul preponderent format din știri, se concentrează pe realitatea de acum, de azi pe azi, dar pe personalitatea mea și pe preferințele mele VICE se potrivește mai bine pentru că pot explora anumite subiecte, pot aduce în atenția oamenilor anumite teme, și atunci dincolo de a te pierde într-o mare de știri, mie mi se potrivește mai bine zona asta de a privi mai în profunzime pe anumite subiecte sau de a le prezenta un punct de vedere diferit.
10. Cum arată o zi lucrând în cadrul VICE?
Ziua este între 10 și 6 seara și cam în fiecare zi avem de primit de la colaboratori de la unu până la cinci texte. Cea mai bună parte a zilei e că cele mai multe subiecte încep de la discuțiile între noi. Într-un flux obișnuit este dat subiectul cuiva, discutăm o structură de cum să îl trateze și ce am vrea să exprime prin articolul respectiv și la final de zi să fie acel text final și șă știm că autorul e mulțumit de el și că noi suntem mulțumiți; primim acest text și îl trecem prin procesul de editare.
11. Ce părere ai despre fenomenul de “fake news” și cum crezi că poate fi combătut?
Noi ca societate globală dezvoltată trăim în fake news, toate miturile sunt o dovadă de fake news, toate credințele de sfaturi băbești, de zei, sunt fake news. Problema pe care o avem acum este această gălăgie, acest zgomot de fond, ce este adevărat și ce nu, așa că aș muta termenul dinspre “fake news” spre “dezinformare”, spre această diluare a adevărului. În combaterea lui, singurul lucru care funcționează este bunul simț, completat de altceva absolut vital, educația. Nu avem o soluție, dar putem să combatem prin niște evidențe.
12. Întâmpini blocaje creative? Dacă da, cum le depășești?
Cred în blocajele creative, dar ce cred că le poate debloca e discuția cu oricine altcineva, pentru că atunci când discuți cu alții și când citești alte lucruri care sunt din afara sferei tale de interes îți dai seama că lumea e mult mai extinsă. Eu mi-am propus de vreo 5 ani să citesc mai mult, nu neapărat cărți, dar mă uit la foarte multe video-uri explicative pe Youtube, și nu neapărat că mă uit, dar le ascult, și ascult podcasturi. Practic eu așa am ajuns să-mi deblochez cumva blocajele astea, pur și simplu am încercat să știu mai mult ca să știu de unde îmi iau următorul ghiont pentru creativitate. Cel mai important e să nu crezi că există o singură idee bună.
13. Ai canale de Youtube pe care le-ai recomanda pentru oamenii care vor să încerce să treacă peste blocajele creative?
Zaiafet, Cătălin Moise, Johnny Harris, Wendover Productions, RealLifeLore, Wisecrack, Middle 8, Every Frame a Painting, The Cold War, Real Engineering, Polyphonic și ColdFusion TV, iar ca podcasturi toate producțiile NPR, în special Planet Money.
Acestea au fost întrebările puse în LIVE-ul ținut pe pagina de Facebook “Sfertul Academic”, Răzvan Băltărețu explicând la fiecare punctul său de vedere și acordând sfaturi în funcție de problematica pusă. Răspunsurile sale complete se pot găsi pe LIVE, care se poate viziona în continuare.
Articol redactat de Andreea Panaite