Stres, frică, emoții, teamă chiar și anxietate, sunt doar o parte din sentimentele pe care le experimentăm atunci când vrem să ne angajăm. Statutul de persoană angajată aduce o serie de responsabilități, însă asta nu trebuie să te sperie, ci, dimpotrivă trebuie să te motiveze să ajungi acolo unde ți-ai propus.
Fie că ești încă elev, student în devenire sau chiar actual student, aici sunt o serie de sfaturi care te vor ajuta în procesul tău de maturizare, mai precis, atunci când vei lua hotărârea de a te angaja.
1. Informare minimă
Înainte de a aplica la orice job, fie că este vorba de o companie de IT sau de un Mega Image, trebuie neapărat să te documentezi despre firma la care vrei sa lucrezi și, în special, despre ce presupune postul pentru care aplici. Este important să știi lucruri despre locul în care îți dorești să lucrezi.
2. CV-ul: cartea ta de vizită
CV-ul sau Curriculum vitae, sau mai simplu, o mini biografie personală cu ajutorul căreia angajatorul poate observa studiile, experiența dar și aptitudinile tale.
Studiile arată că un angajator se uită, la prima vedere, maxim 30 de secunde la CV-ul tău, așa că trebuie să atragi atenția prin organizarea corectă a tuturor lucrurilor pe care vrei să le scrii.
Așadar, pune-te în locul angajatorului și întreabă-te: Tu dacă ți-ai citi CV-ul, te-ai angaja? De ce te-ar alege exact pe tine un angajator? Care este diferența dintre tine și ceilalți?
Deci, acordă puțin mai multă importanță felului în care arată CV-ul tău, încearcă să faci o structură cronologică a locurilor de muncă pe care le-ai avut, iar în cazul în care nu ai avut experiențe de genul acesta, pune accent pe studii și voluntariat. Totodată, să nu uităm de unicitate, concizie și precizie, optimism, da și acestea sunt criterii în alegerea angajatului potrivit.
În contextul pandemic actual, linkurile către rețelele de socializare sunt bine-venite pentru o mare parte dintre angajatori, așa că renunță să mai distribui videoclipuri cu indieni care construiesc case și pune-ți și linkul de la Facebook în CV.
3. Interviu
Înarmează-te cu multă răbdare până să ajungi la acest pas, iar în momentul în care ai ajuns, asigură-te că faci totul perfect prin simplul fapt că ești unic.
Cel mai important este să te cunoști pe tine, să știi în ce măsură poți accepta schimbările de care vei avea parte, așa venind și hotărârea de sine. Trebuie să știi că ești pregătit să înfrunți orice obstacol și să soluționezi orice lucru care-ți iese în cale.
Totodată și vestimentația trebuie să fie adecvată, așa că nu strică să ai de rezervă, în dulap, o cămașă albă și niște pantaloni negri, dar să nu uităm de clasica coadă de cal, pentru fete, și de programarea la tuns, pentru băieți.
4. Răbdarea ta în fața întrebărilor care încep cu ,,De ce…?”
Nu este atât de greu cum pare, trebuie doar să știi să te promovezi inteligent prin cunoștințele pe care le ai pentru domeniul în care vrei să activezi. Dacă nu ai experiență, te poți ajuta de motivația pe care o ai pentru a obține acel job. Ajută-i să știe că te poți implica total în ceea ce faci, că poți, în unele cazuri să stai și peste program, dar și că poți învăța și deprinde anumite abilități în cel mai scurt timp.
5. Respiră!
Pe tot parcursul interviului, fie că este în mediul online sau fizic, este normal să avem emoții sau să ne blocăm. Trebuie doar să respiri, da, atât de simplu este. Nu ai de ce să te temi, ai făcut deja lucrurile respective, ai muncit sau ai făcut voluntariat înainte și da, ești motivat să treci la nivelul următor.
Nu sta pe gânduri și încearcă să aplici acolo unde îți dorești să lucrezi! Deschide un word, fă o programare la tuns, ia cămașa aia de duminică și mergi și luptă pentru visul tău!
SECRET: Și cei care lucrează acolo au fost în locul tău sau au fost fără experiență.
Articol redactat de Mihalache Gabriela-Simona