100 de ani de UBB

După un centenar mult așteptat, cel al României, în 2019 vom sărbători o instituție aproape de sufletul nostru, Universitatea Babeș-Bolyai, care împlinește 100 de ani de la înființare ca universitate românească.

Istoricul universității începe în secolul al XVI-lea, mai exact în anul 1578, când principele Transilvaniei, Ștefan Bathory, îi cere ajutorul papei Grigore al XIII-lea în scopul înființării unui colegiu iezuit la Cluj. Diploma de înființare a acestui colegiu este emisă de către principe la 12 mai 1581, la Vilna, în prezent Vilnius, în Lituania, iar în cadrul colegiului se studiau gramatica, filosofia, teologia și retorica, toate în limba latină. Colegiul își continuă activitatea sub diverse forme, până la desființarea Ordinului Iezuit, în 1773, când Colegiul Academic Universitar din Cluj, care avea patru facultăți (Filosofie, Drept, Medicină și Teologie) trece sub conducerea Ordinului Piarist (care n-are legătură cu PR-ul, așa cum poate ați crede, fiind un ordin călugăresc romano-catolic ce se ocupa cu educarea tineretului).

În secolul al XIX-lea se întemeiază Universitatea Regală Maghiară de la Cluj, care avea 4 facultăți: Drept, Științe de Stat, Medicină, Matematică și Științe Naturale și Filosofie, Litere și Istorie. Începând cu 1 octombrie 1919, universitatea se transformă în universitate românească, avându-l pe Sextil Pușcariu rector și din octombrie 1927 va purta numele primului rege al României Mari și se va numi „Universitatea Regele Ferdinand I”. Începând cu data de 29 mai 1945 s-a înființat „Universitatea cu limba de predare maghiara”, care mai târziu primește numele de „Universitatea Bolyai”. Universitatea românească din Cluj devine, în timpul perioadei comuniste „Universitatea Victor Babeș” și cele două universități funcționează în paralel până în 1959, când are loc unificarea celor două instituții de învățământ. Noua universitate avea atunci șase facultăți (Matematică și Fizică, Chimie, Științe Naturale-Geografie, Filologie, Științe Juridice, Istorie și Filosofie).

De-a lungul timpului, Universitatea Babeș-Bolyai a trecut prin numeroase transformări, atât din punctul de vedere al structurii, cât și al programelor oferite de facultăți. Din anul 1995 s-au creat cele trei linii de studiu, română, maghiară și germană, iar începând cu anul universitar 2006/2007 studenții pot alege dintre 21 de facultăți la care să urmeze cursuri universitare dintre cele mai diverse.

Conform ultimului clasament dat publicității de către QS World University Rankings, pentru anul 2019, Universitatea „Babeș-Bolyai” se află pe primul loc al instituțiilor de învățământ superior din România, ceea ce confirmă încă o dată că tradiția este un element esențial în oferirea de studii la standarde înalte pentru cei care aleg universitatea din inima Transilvaniei.


Articol redactat de Laura Iacob

Comentarii

comments