10 filme care ȋţi vor aduce acţiunea ȋnapoi ȋn viaţă

Chiar dacă de obicei vizionezi drame, poveşti de iubire sau comedii, ştim că din cȃnd ȋn cȃnd un film de acţiune este ceea ce-ţi doreşti. În contextul actual chiar dacă ȋn viaţa ta nu prea mai ai parte de ea, noi ţi-am pregătit o lista cu 10 filme pline de adrenalină care te vor captiva ȋncă din primele minute. Deci pregăteşte-te pentru supereroi, explozii, curse nebune şi aventuri fantastice pentru că am ȋncercat să includem puţin din fiecare:

  • Doctor Strange (2016)

Iubitorii de filme Marvel, pregătiţi-vă pentru unul dintre cele mai atipice filme cu supereroi. Dacă pȃnă acum Iron Man, Captain America şi Thor protejau lumea fizică, Doctor Strange vine şi demonstrează că pericolele mistice sunt mult mai puternice şi mai imprevizibile. De la un chirurg de succes, Doctor Strange (Benedict Cumberbatch) ajunge ȋn Orient ȋn speranţa că ȋşi va videca mȃinile care ȋn urma unui accident nu-i mai permiteau să opereze pacienţii. Plin de misticism şi suspans, este un film care explică povestea acestui nou supererou şi care duce poveştile Marvel la cu totul alt nivel.

  • The Tourist (2010)

Se anunţă scȃntei pentru că doar din distribuție ȋţi dai seama că va fi un film bun. Avȃndu-i ca protagonişti pe Angelina Jolie şi Johnny Depp, pelicula prezintă povestea lui Frank, un turist care o ȋntȃlneşte pe frumoasa şi misterioasa Elise ȋn tren, crezȃnd că destinul i-a surȃs. Însă curȃnd ȋşi va da seama că este prins ȋntr-o capcană care impică spioni, gloanţe şi sprinturi pentru a a-şi salva viaţa, toate ȋn timp ce se ȋndrăgosteşte din ce ȋn ce mai tare de problematica Elise.

  • Source Code (2011)

Ce ai face dacă ȋntr-o zi te-ai trezi ȋn corpul unei alte persoane şi ai avea timp doar 8 minute ca să salvezi mii de vieţi ȋnainte ca o bombă să fie declanşată ȋn Chicago? Cu asta trebuie să se confrunte Căpitanul Colter Stevens (Jake Gyllenhaal) care se trezeşte ȋn corpul unui bărbat necunoscut şi trebuie să identifice atacatorul care urma să dezamorseze bomba. Trăind acelaşi incident din nou şi nou, trebuie să adune indicii pȃnă descoperă cine este ȋn spatele dezastrosului atac.

  • Now you see me (2013)

Cȃnd patru magicieni se folosesc de spectacolele lor pentru a jefui bănci sau oameni de afaceri corupţi, agentul F.B.I, Dyaln Rhodes ȋncepe ȋmpreună cu un agentul Alma Dray de la Interpol o investigație asupra iluzioniştilor. Totuşi, sarcina este mai grea decȃt şi-au imaginat, pentru că cei patru par a fi mereu cu un pas ȋnaintea lor.

  • V from Vendetta (2005)

Acest film spune povestea lui Evey Hammond (Natalie Portman), care găseşte curajul de a se ȋntoarce ȋmpotriva guvernului fascist care a comis o grămadă de atrocităţi şi care a subjugat libertatea cetăţenilor. Avȃnd loc ȋn anul 2032, acţiunea ȋncepe cȃnd protagonista este salvată de un tip misterios ce purta masca lui Guy Fawkes şi care ȋşi spunea „V” (Hugo Weaving). Cu timpul, cei doi ajung să se cunoască mai bine şi ȋn timp ce află mai mult detalii despre trecutul misteriosului bărbat, Evey decide să-l ajute cu planul său de a readuce libertatea cetăţenilor.

  • Mad Max: Fury Road (2015)

Pentru cei care iubesc efectele speciale, cursele şi exploziile acest film este un „must”. Acţiunea are loc ȋntr-un peisaj deşertic cu aură post apocaliptică, iar lupta pentru viaţă este la ordinea zilei. Singura şansă a normalităţii sunt doi rebeli pe fugă: Max şi companioana sa, Furiosa. Amȃndoi plecă ȋn căutarea unei vieţi mai normale şi mai liniştite, dar pentru asta trebuie să dea dovadă de un curaj nebun pentru că aventurile care ȋi aşteaptă le vor testa limitele.

  • Black Panther (2018)

Un alt film neobişnuit de la Marvel este Black Panther. Acţiunea de data aceasta este concentrată ȋn Africa, unde un stat, aparent normal pentru această zonă, ascunde un secret străvechi. Atunci cȃnd Wakanda rămȃne fără rege, este timpul pentru moştenitorul tronului T’Challa să preia această datorie deloc uşoară. Totuşi, ȋnainte de a putea spune că-şi merită pe deplin locul, el trebuie să se confrunte cu greşelile din trecut care-şi arată repercusiunile.

  • The Martian (2015)

O echipă de astronauţi, ce are ca scop studierea planetei Marte, este nevoită să-şi abandoneze unul din membri pe planetă pentru a evita un dezastru mai mare. Atunci cȃnd Nasa află că Mark Watney (Matt Damon) este ȋn viaţă, ȋncepe o cursă contra cronometru pentru a-l aduce ȋnapoi acasă ȋnainte de a rămȃne fără provizii. În acest timp protagonistul se găseşte singur pe o planetă a căror pericole ȋi vor pune la ȋncercare tăria de caracter şi inventivitatea.

  • Baby-Driver (2017)

Cu o coloană sonoră incredibilă, acest film spune povestea unui tȃnăr, Baby, care, fiind un şofer extraordinar, lucrează pentru un anume Doc şi-l ajută să comită o serie de jafuri atent plănuite. Totuşi, atunci cȃnd crede că e pregătit să lase ȋn urmă această viaţă pentru una mult mai liniştită cu prietena sa Deborah, şeful său ȋl forţează să mai ia parte la ȋncă un jaf, mai complex decȃt toate celelalte. Baby ȋşi dă seama că va avea nevoie de toate abilităţile sale pentru a scăpa de pericolele care-l ameninţă nu numai pe el, dar şi pe cei dragi lui.

  • In time (2011)

Justin Timberlake si Amanda Seyfried alcătuiesc un duo epic ȋn acest film, ȋn care oamenii erau construiţi ȋn aşa fel ȋncȃt după 25 de ani să mai aibă doar un an de trăit, fiind obligaţi să muncească pentru a-şi mai cȃştiga timp. Acesta devine moneda supremă, iar inechităţile devin uriaşe pentru că cei bogaţi devin nemuritori, rămȃnȃnd mereu ca la 25 de ani, ȋn timp ce săracii reuşeau cu greu să aibă ore suficiente pȃnă la următoarea plată. Atunci cȃnd se trezeşte acuzat de crimă pe nedrept, tȃnărul Will Salas este forţat să fugă ȋmpreună cu frumoasa ostatică Sylvia pentru a-şi salva viaţa.

Pentru o vizionare mai bună recomand floricele, suc şi pregătire emoţională pentru că adrenalina va atinge cote maxime!

Articol redactat de Adela Popovici

Comentarii

comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.